Scrisoare către uşi închise

Am mereu reţineri în ceea ce priveşte publicarea unei idei religioase pe internet. Nu mi se pare a fi un loc unde sacrul îşi poate împlini rostul dar, urmând pe unii internauţi spirituali, îndrăznesc a avea atitudine, într-o problemă în care divinul are puţin amestec.
Problema, pe care am să o atac fără pic de graţie(în înţelesul laic al cuvântului) şi grijă, este ridicată în faţă-mi de incultura, impardonabilă, de care dau dovadă în acest început de mileniu unii aşa-zişi apărători ai Bisericii Ortodoxe Române care, motivaţi probabil de scopuri mai nobile, aduc acuzaţii lipsite de fond unei alte confesiuni creştine şi unei biserici care se trage scriptic din Sfinţii Apostoli, care se numeşte ortodoxă cu mult înainte de Marea Schismă, Biserica Apostolică şi Ortodoxă Armeană.
Nu am să dau citate din cei pe care am să-i ating frăţeşte, am să mă limitez în a discuta despre ideile lor lăsând către înscrisurile lor internetistice tradiţionalul, de acum, link.
Preotul Dan Bădulescu a împrăştiat pe unde a ştiut dânsul mai bine şi mai fertil, următoarea scriere:
Cine şi ce sunt monofiziţii
Preacucernicia Sa, departe ţinându-se de izvoarele armeneşti, preia o veche antipatie grecească şi o înnoadă la rândul său de un anume tip de tradiţionalism păgubos, nepricepând că astfel aduce un grav prejudiciu spiritualităţii ortodoxe române. Dânsul se aliniază unei tradiţii care, poate nu o ştie, a făcut pe parcursul istoriei victime dintre armeni, omorâţi şi schingiuiţi de către Ştefan Rares (1551-1552) la Iaşi şi Galaţi pentru faptul că erau „monofiziţi” Dar poate dânsul nu cunoaşte limba armeană? Nu este o scuză. Înainte de Preacucernicia Sa, câţiva teologi ai Bisericii Ortodoxe Române au studiat, se pare pentru câteva generaţii, şi au publicat lucrările în revista Patriarhiei Române, ORTODOXIA, “Anul VII, nr.1 ianuarie-martie 1965”, număr special, dedicat „Bisericilor Vechi Orientale”.
După ce vor fi citite materialele părinţilor profesori, nu cred că va mai fi necesară intervenţia argumentului teologic. Dar o voi face, dacă va fi necesar, poate şi pentru că distinşii părinţi au comis unele mici erori.

Părinte, Biserica Armeană s-a despărţit de celelalte biserici tocmai datorită acestei antipatii greceşti pe care v-o însuşiţi cu atât de infantilă nepricepere poate din dorinţa nobilă de a salva Ortodoxia. Nicolae Iorga spunea în prelegerea sa din Parlamentul României, prilejuită de recunoaşterea drept cult a Bisericii Armene, potrivit legii de funcţionare a cultelor religioase, că pe timpul Sinodului de la Calcedon(451) armenii apărau creştinătatea dându-şi vieţile sub sabia persană pe câmpiile de la Avarair.
Părinte, citiţi-vă teologii! Au trecut vremurile când armenii mai puteau fi acuzaţi de erezie în seminariile ortodoxe. În Monitorul Oficial nr 111 din 21 august 1891, pg. 2938, se află procesul-verbal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române unde este consemnată respingerea acuzaţiilor aduse armenilor într-un manual şcolar al seminarului Veniamin din Iaşi, „Istorie Universală Eclesiastică”- Gheorghe Aramă. Pe atunci, din lipsa izvoarelor armeneşti, comisia desemnată pentru certificarea acelui manual, a respins acuzaţiile prin argumente slabe dar hotărâtoare. Am să îndrăznesc să desfiinţez în mod academic acele acuzaţii aduse de Dl. Gheorghe Aramă ce este inspirat din mult prea zelosul şi neiubitorul de armeni, Efthimie Zigaben.
Cu voia Preacucerniciei Voastre, iată ce este consemnat pe trei puncte(8,9 şi 10) în acel manual(M.O. nr.111, 21 august 1891):

„8. Armenii nu cinstesc Sfânta Cruce mai înainte de a o boteza ca pe un om, mai înainte de a înfige în mijlocul ei un cui şi a o unge cu sângele animalelor sacrificate,…”
Părinte, biserica primară a trebuit să supravieţuiască chiar dacă unele metode zguduie acum conştiinţa unor ortodocşi sensibili ca Preacucernicia Voastră. Sfântul Grigore Luminătorul, creştinătorul armenilor, pe care şi Preacucernicia Voastră îl cinsteşte, a ars toate înscrisurile păgâne şi a demolat toate templele de pe cuprinsul Armeniei nereuşind totuşi să înfrângă cutuma. Singura afirmaţie demnă de luat în seamă din punctul 8 de mai sus este aceea referitoare la sacrificiul animalelor, obicei preluat din păgânism şi însuşit prin schimbarea obiectului sfinţit. Până şi în ziua de astăzi se sacrifică animale pentru pomană, sfinţindu-se nu animalul, ci sarea cu care urmeză a fi gătit dobitocul. Ce rău ar putea face o bucată de miel în gura unui flămând? De ce să ne fie teamă a recunoaşte obiceiurile păgâne însuşite de biserică?! V-aş putea da exemple din practica aşa-zis liturgică a înmormântării la români care provin de perioada precreştină şi care nu au nimic în comun cu scrierile părinţilor sau hotărârile sinodale. Ba poate, şi mai mult, v-aş putea aminti de colivis, ofranda de grâu fiert ce i se aducea zeiţei Ceres sau de sărbătoarea zeului Mitra din 25 decembrie şi trebuie să vă spun, cu regret, că rar am întâlnit preoţi care penalizează aceste cutume. Nu socotesc aceste adaptări ca fiind condamnabile. Dimpotrivă! Ar trebui să ieşim din misticismul creat în jurul nostru, ca o aură în jurul unor semizei, şi să le arătăm oamenilor ce privesc la noi înţelepciunea înaintaşilor noştri şi simplitatea din măreţia lui Dumnezeu.

„9. Armenii fac trei cruci de lemn şi le unesc împreună spre a reprezenta Sfânta Treime, dându-se prin aceasta a înţelege că toate persoanele Sfintei Treimi au suferit patimi pe cruce,”
Crucea tradiţională armeană provine din pietrele de mormânt „hacikar” din secolele 4-5 şi nu îl reprezintă pe Domnul Hristos răstignit. Reprezintă copacul vieţii veşnice din rai, din care Adam nu avea voie să se înfrupte. Hristos este fructul vieţii acelui copac(crucea) pe care s-a ridicat prin voia Sa, fruct din care, odată împărtăşit, omul ajunge în raiul cel râvnit. Probabil că mugurii din capetele crucii, muguri de viţă de vie ce simbolizează viaţa veşnică, l-au făcut pe Dl. Aramă se vadă cele trei cruci pe care s-ar fi crucificat, după opinia sa, Sfânta Treime. Nimic mai neadevărat.

“10. Armenii au posturi nu introduse de vreun sinod, ci de oameni impostori cum este bunăoară postul Arţivurţian, care corespunde tocmai cu timpul când ortodocşii au ceea ce se numeşte în Moldova Hârţa, în Muntenia Arţi, adică o săptămână în care nu se posteşte nici o zi în opoziţie cu postul armenilor a cărui origine glumeaţă, adevereşte trecutu-i incert”
Postul „Arţivurţian” de cinci zile coincide cu începerea Triodului din Biserica Ortodoxă Română, trei săptămâni înainte de Postul Mare şi, în limba armeană(Առաջաւորաց), se pronunţă „Araciavoraţ”, postul catehumenilor, post întâlnit pe vremuri, după scrierile grămăticilor medievali armeni, şi în bisericile Ortodoxă şi Latină.
Acum, acest post este întâlnit doar în Biserica Armeană. Pe vremuri, armenii mâncau în aceste zile doar pâine şi sare iar oficierea Sfintei Liturghii era interzisă.
Explicaţia existenţei acestui post este purificarea celor cinci simţuri de impuritatea păgână aşa cum se postea în biserica primară cinci zile înainte de botez. Grigore Luminătorul a dat canon de post cinci zile regelui Tiridates şi curţii sale înainte de botez pentru a îi salva de satana. De aceea acest post se mai numeşte şi „postul salvării”.
Cât despre hărţ, harţ sau arţi, termeni folosiţi regional… daţi-mi voie a nu mă pricepe. Probabil provin din timpurile boscoroditului, când limba slavonă era limbă liturgică obligatorie în România.
După cum vedeţi, Preacucernice Părinte, Sfântul Grigore Luminătorul este „omul impostor” al domnului Aramă iar postul „Arţivurţian” precede cum mult orice sărbătoare care ar fi putut fi împământenită canonic aici şi precede, de asemenea, venirea armenilor pe teritoriul istoric al României, deci nu poate fi considerat un gest de sfidare săvârşit de armeni.

M-am adresat direct Preacucerniciei Voastre pentru a înţelege voi înşivă de unde vă vine încrâncenarea.
E trist!
E trist că în seminariile şi institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Române nu există cărţi de studiu despre „Bisericile Vechi Orientale” şi că scrierile unor iluminaţi ca D. Stăniloae şi E. Branişte zac în arhive nesupravieţuind unor cutume medievale şi acelea de împrumut.
E trist că unii oameni ai bisericii se numesc teologi şi judecă folosind capul altora, citând sfinţi şi zicând neadevăruri prin gura lor. Îl citaţi pe Sfântul Ioan Damaschin şi îi îndreptaţi vorbele împotriva armenilor ca fiind urmaşi ai lui Eutihie. Preacucernice, armenii l-au anatemizat pe Eutihie care socotea una natură a lui Hristos ca fiind dumnezeiască. Părinţii către ale căror lucrări v-am îndreptat explică destul de bine care sunt diferenţele şi asemănările dintre confesiuni. Întemeietorii teologiei au avut curajul să gândească şi curajul să înţeleagă ce le spune Bunul Dumnezeu când Acesta a pus bazele terminologiei teologice prin gura lor: Sfânta Treime, Tată, Fiu, Sfântul Duh, Teotokos… ce măreţie!
În încheiere am să traduc din armeana veche pentru Preacucernicia Voastră doar pasajul despre natura lui Hristos din Crezul ce se citeşte în fiece dimineaţă a Bisericii Armene:

„Credem într-o persoană din Trei, în Cuvântul lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de toţi vecii, coborât în Născătoarea de Dumnezeu Fecioara Maria, a luat din sângele ei şi a unit cu Dumnezeirea, nouă luni a stat cu voită supunere în pântecul preacurat al Fecioarei, şi S-a făcut Dumnezeu Adevărat şi om adevărat, cu sufletul şi cu mintea şi cu trupul, o persoană, o faţă şi o natură unită. Dumnezeu s-a făcut om fără a se schimba şi fără a se strica. Sarcină fără de sămânţă şi naştere preacurată. Aşa cum nu este început al Dumnezeirii Sale aşa nu este nici sfârşit omenităţii Sale. (Căci Iisus Hrisos aşa cum a fost ieri, este şi astăzi la fel şi în veşnicie).
Credem că Domnul Nostru Iisus Hristos a umblat pe pământ, a venit după trezeci de ani la botez. Tatăl a mărturisit de sus: Acesta este Fiul Meu preaiubit”, şi Sfântul Duh a coborât asupra lui. A fost ispitit de satana şi l-a învins pe acesta. A propovăduit oamenilor mântuirea. A muncit cu trupul, a trudit, a fost înfometat şi însetat. După care a venit cu voie la chinuri, s-a crucificat şi a murit cu trupul, şi viu a fost cu Dumnezeirea. Trupul i-a fost în mormânt unit cu Dumnezeirea şi sufletul a coborât în iad nedespărţit de Dumnezeire. A propovăduit sufletelor, a stricat iadul şi a eliberat sufletele. După trei zile a înviat din morţi şi s-a arătat ucenicilor.
Credem că Domnul nostru Iisus Hristos s-a ridicat cu trup nou şi a stat la dreapta tatălui. Şi o să vină cu acelaşi trup şi cu Slava Tatălui ca să judece pe vii şi pe morţi şi pentru a învia pe toţi oamenii.”
De asemenea, trebuie menţionat că Biserica Armeană are drept confesiune de bază crezul Niceeo-Constantinopolitan fără adăugirea ulterioară: „în zilele lui Pilat din Pont” şi cu o adăugire împotriva ereticilor timpului dar care nu face corp comun cu textul crezului care s-ar traduce astfel:
„Iar pe cei care spun că a fost vreme când nu a fost Fiul sau Sfântul Duh şi că au fost făcuţi din nimic sau că sunt de altă substanţă, sau că sunt schimbători sau stricători, pe aceştia îi anatemizează Biserica Apostolică şi Sobornicească.”
Care sunt diferenţele teologice şi efectele lor în persoana lui Hristos analizând cele citate de dumneavoastră din scrierile Calcedonului? Nu este oare doar terminologia diferită dar înţelesul acelaşi? Cine dintre noi poate înţelege economia nedespărţirii sau unirii naturilor în Unul? Unde este Eutihie şi doctrina sa în cele mărturisite de armeni?

„Urmând dar noi Dumnezeieştilor Părinţi, pe Unul şi acestaşi Fiu pe Domnul Iisus Hristos al mărturisi, cu un glas toţi învăţăm, că desăvârşit este acestaşi întru dumnezeire, şi desăvârşit acestaşi întru omenire. Dumnezeu cu adevărat, şi Om cu adevărat acestaşi, din suflet şi din trup. Deofiinţă cu Tatăl după dumnezeire, şi deofiinţă acestaşi cu noi după omenire. Întru toate asemenea cu noi, fără de păcat. Mai-nainte de veacuri din Tatăl Născut, după dumnezeire, iar în zilele cele mai de pe urmă, acestaşi pentru noi, şi pentru mântuirea noastră din Maria Fecioara de Dumnezeu Născătoarea, după omenire, pe Unul şi acestaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul Născut, din două firi fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire cunoscându-se, nicăieri osebirea firilor stricându-se pentru unire, ci mai vârtos păzindu-se însuşirea amândurora firilor, şi întru o faţă, şi întru un ipostas aflându-Se. Nu în două feţe împărţindu-Se, sau despărţindu-Se, ci Unul şi acestaşi este Fiu, şi Unul Născut Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos. Precum din început Proorocii pentru El, şi Însuşi Domnul Iisus Hristos ne-au învăţat şi Símboalele Părinţilor ni l-au predat. Au surpat însă Sinodul acestaşi pe lotreasca adunare ceea ce în Efés mai-nainte s-au fost adunat, în anul 448, întru care Dioscór a fost întâi şezător, pe Evtíhie apărându-l, iar locţiitorii Episcopului Romei, nu se ascultau; şi Sfântul Flavián al Constantinopolului lovindu-se cu piciorul, şi cu multe lovituri rănindu-se, s-a săvârşit.” (Pidalion 1844)”

Am atins şi sacrul şi această mă tulbură. Sper să fi fost făcut cu folos.
Vedeţi dumneavoastră Părinte, Biserica nu se va uni în neam şi asta nu pentru că nu doriţi dumneavoastră sau eu, ci pentru că aşa este scris şi dat după firea oamenilor. Realitatea ne arată că în fiece zi apar noi confesiuni creştine, numiţi-le secte dacă doriţi, astfel devine din ce în ce mai clar că unirea tuturor oamenilor în Hristos(ca trup al Bisericii) se va face la A Doua Venire.

Armenii s-au desprins de Bizant pentru a supravieţui şi asta nu le-a fost iertat…

Cam acestea sunt pe scurt, Preacucernice Părinte cele mărturisite de noi, armenii, cei pictaţi cu pigmenţi armeneşti, în iad, pe zidurile Voroneţului…, cei care au dat domni şi martiri neamului românesc din care fac parte, care au ridicat Treierarhii din Iaşi, Curtea de Argeş, şi care, cu dragoste sinceră, au dat Bisericii Ortodoxe Române surori trei biserici întru folosinţă paşnică la Tulcea, Roman şi Focşani şi o biserică de dar, la Gura Humor.
Nu aş fi scris aceste lucruri dar ca Preacucernicia Voastră sunt mulţi iar locurile unde publicaţi pe internet au uşile închise pentru un eretic ca mine. Slava Bogu că nu sunteţi perceput ca un tribun al ortodoxiei române şi că spiritualitatea ortodoxă nu v-a ales ca reprezentant.

Am spus asta ca să înţelegeţi mâhnirea mea şi să-mi iertaţi tinereţea târzie atât Voi, Preacucernice, cât şi fraţii aflaţi în pustie şi care trudesc cu rost!

Cu plecăciune!

Advertisements

~ by arevahar on February 23, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: