Monofisitismul în Biserica Armeană-Orientală

MONOFISITISMUL ÎN BISERICA ARMEANĂ-ORIENTALĂ,

ADAOS

la publicaţiunea

„ARMENII ORIENTALI DIN BUCOVINA” .

DE

DIMITRIE DAN,

exarch şi paroch in Straja.

CERNĂUŢI.

SOCIETATEA TIPOGRAFICĂ BUCOVINEANĂ.

1902.

În monografia ce am publicat în anul 1890 despre Armenii orientali din Bucovina am atins în capitolul al II-lea în treacet şi particularităţile lor religioase. Cu toate că aice n’am susţinut, că Armenii orientali ar fi partisani de ai lui Eutichie şi monofisiţi, ci numai am dis, că teologi greci, germani, francezi, ba chiar rusi si români îi tin de atari, totuşi am fost astfel înţeles ca si când aş fi şi eu de aceeaşi părere. Deci spre a nu fi reu înţeles voiesc în cele următoare să mă respic precis în aceasta materie şi declar, că Armenii orientali nu sunt partisani de ai lui Eutichie, prin’urmare nu sunt monofisiţi. Spre a documenta aserţiunea mea voiesc să me usez numai de cărţile liturgice şi alte scrieri teolo­gice de ale Armenilor orientali care singure au valoare în aceasta afacere, de oare-ce ele conţin confesiunea lor.

Cartea rituală şi Euchologionul Armenilor orientali numită Dzisaran sau Maştoţ conţine o întrebare, care se pune candidatului de preuţie ori de anatematisează pre Eutichie — înveţătoriul mono-fisitismului — si toţi consoţii lui si âncă si al ti 150 de eretici.

Candidatul trebue să respunclă la fie-ca re întrebare c’un »da«, »anatema, blăstemat să fie«.

Este adeverat, că biserica armeană n’a recunoscut sinodul al IV-lea icumenic din Chalcedona. Causa a fost, că ea din pricina sărăciei în termini a limbei armene n’a înţeles dogma stătorită acolo despre 2 naturi în Christos. Armenii adecă credeau, că numitul sinod a întărit dogma despre 2 persoane şi nu despre 2 nature, cea dumnedeească si cea omenească în Christos din care causă susţineau ei morţis si adeverat. că în Christos este numai o unică persoană şi anume cea dumnedeească.

Dovadă, că biserica armeană, cu toate că n’a recunoscut si­nodul dela Chalcedona, în totclea-una a credut în 2 naturi în Christos si l’a mărturisit pre Christos ca D-deu adeverat si om deplin, este mărturisirea niceană, care o introduse fiiul lui Grigorie Luminătoriul si care se recitează în biserica armeană totdeauna la s. liturgie dela introducerea ei şi până în diua de astădi. Şi tocmai aice mărturisesc Armenii precis, că Christos Dumnedeu adeverat este n ă s c u t d i n Dumnezeu adeverat şi s a făcut om Mai ales va vorbi despre aceasta însuşi simbolul cre­dinţei în următoarele:

»Credem într’un D-deu, Tatăl atot-tiitor, fâcetoriul ceriului si al pămentului celor vedute şi celor nevedute.

Si într’unul Domn Isus Christos, fiiul lui D-deu, unul născut din D-deu Tatăl, adecă din substanţa Tatălui. D-deu clin D-deu , lumină din lumină, D-deu adeverat din D-deu adeverat, născut si nu făcut. De o fiinţă cu Tatăl prin carele toate s’au făcut în ce-riuri şi pre păment. cele vedute şi cele nevedute. Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s’a pogorît din ceriuri, s’a întrupat, s’a făcut om, s’a născut cu deseverşire din Măria sânta fecioară prin Duchul sânt. Dela care a luat trup, suflet şi gând şi fot ce este în om, în realitate şi nu după închipuire. A pătimit, s’a restignit, s’a îngropat, a 3-a di a Înviat, s’a suit la ce­riuri cu acelaşi trup, şi şede de-a dreapta Tatălui. Şi earăşi va să vie tot cu acelaşi trup şi cu mărirea Tatălui să judece viii şi morţii a căruia împerăţie nu are sfîrşit.

Credem si în Duchul sânt, nefăcutul si deseverşitul carele a grăit în legi prin proroci şi prin evangelie. Carele s’a pogorît în Iordan, a mărturisit pre fiiul cel trimis şi a locuit între cei sânţi.

»Credem şi-‘n una singură sobornicească şi apostolească bi­serică, într’un botez, întru pocăinţă, întru ştergerea şi iertarea pecatelor. întru învierea morţilor, întru judecata vecinică a sufletelor şi a trupurilor. întru împerăţia ceriului şi în vieaţa vecinică.

Iară cei ce dic, că a fost un timp când nu era Fiiul, sau că a fost un timp când nu era Duchul sânt, ori că din nimic s’a făcut, ori că din alte substanţe ar dice că s’a făcut Fiiul lui D-deu, ori sântul Duch şi că sunt supuşi schimbarei ori alterarei pre unii ca aceştia îi anatemisează sânta, catolică şi apostolică biserică«.

Dacă mărturisesce deci cineva acest simvol despre Isus dilnic şi public şi-l crede, atunci nu-i posibil să fie el monofisit şi numai acele persoane, cari cunosc nedeplin acest simvol sau nu-i cunosc de fel, îl pot ţine de atare.

În anul 435 a conchemat s. Sahag, catolicosul Armenilor un sinod mare la Artişat. La acest sinod s’a făcut confesiunea, că unul născut Fiiul lui Dumnedeu a primit natura noastră dela cu­rata fecioară si s’a făcut om adevărat si fiiu de om.

Sinodul acesta particular dela Artişat deci, la care a mărturisit biserica armeană în public 2 naturi în Christos, s’a ţinut cu 10 ani înainte de sinodul dela Chalcedona, prin urmare dogma despre 2 naturi în Christos primită în acest sinod deja există în biserica armeană-orientală si în urma decisiunei sinodului dela Artisat se tine în onoare mare şi până astădi şi se mărturisesce în public.

Dară şi al .5-lea sinod icumenic din Constantinopole din anul 553 a recunoscut scrierea s. Isac, patriarchul Armenilor ca o armă puternică a ortodoxiei contra scrierilor eretice ale lui Teodor din Mopsvesta ş. a., care împrejurare vorbesce pentru ortodoxismul Armenilor.

Grecii, cari au combătut pre Armeni nu odată cu armele în mână, imputau Armenilor in faţă monofisitismul. Aceasta o făceau ei din causa. că Armenii se ţineau departe de Greci din cause politice, apoi pentru că ei din motivele induse nu recunoscură sinodul din Chalcedona, mai departe pentru-că Perşii cari înaintau în teritoriul Armeniei, favorisau din anul 600 monofisitismul în Armenia din cause politice spre a-i înstrăina pre Armeni de Greci şi în fine pentru-că Armenii îşi formaseră o biserică independentă şi nesupusă Grecilor, condusă de un patriarch, numit catolicos.

Prin inculparea Armenilor ca eretici scoposiau Grecii să-i supue pre aceştia politicesce şi bisericesce, însă calculul lor cu scop de a domni remase de ruşine, căci încăpăţînaţii Armeni remaserâ în ciuda acestor Inculpări politicesce prin timp îndelungat amicii Perşilor, eară bisericesce îşi păstrară independenţa. Şi orînduirile mai târdie ale împăraţilor grecesci, ca toţi creştinii să se supue regulelor bisericei grece, n’au fost în stare să reunească biserica armeană cu cea greacă, căci prima nu voia să peardă independenta şi caracterul ei naţional armean, ceea ce la cas de împăcare cu biserica greacă ar li trebuit să se întîmple.

Încercările bisericei grece de-a reuni cu dînsa biserica armeană au durat neîntrerupt mai departe şi Zacharie I, catolicosul Arme­nilor (862) declară la întrebarea patriarchului Constantinopelei Fotie, că Armenii nu-s nici învăţăceii lui Iacob Zanzalul dela care se trag lacobiţii, nici ai lui Aligarna, nici ai lui Petru (Fulon) din Antiochia, nici ai lui Eutichie, ci ai apostolului Tadeu şi Vartolomeu şi ai s. Grigorie, Iluminăloriul.

La aceasta scrisoare răspunse Fotie şi dise:

»Scrisoarea ce ni-a scris Sanctitatea Voastră ni-a plăcut ca ortodoxă în Christos şi de-o părere cu noi în religiositate şi ni-a înbucurat mult. Vă fac scire şi despre aceasta, că îndoiala, ce era în inima noastră cu privire la imnurile şi servitul devin, după cer­cetare a dispărut, căci noi am cercetat şi am aflat, că voi în multe locuri din aceste imnuri premăriţi pre Isus Christos în 2 naturi. Sunt fericit c’am cetit ortodoxa scrisoare a Sanctităţii Voastre«.

Sub acela-şi catolicos se împăcară Armenii cu ajutoriul lui Vahan, archiepiscopul Niceei cu Grecii şi primiră la sinodul lor particular de Şirag van 862 decisiunile sinodului din Chalcedona.

Ortodoxa credinţă a Armenilor despre Christos o . esprimă s. Grigorie din Nareg prin următoarele cuvinte: »0m perfect şi D-deu adevărat c’o unire neconfusă si neamestecată, căci neci curăţimea nearticulată şi neîncorporată a estimei d-deesci nu s’a schimbat în închegarea materială şi articulată a corpului şi neci materia compactă a corpului nu s’a versat în curăţimea subţire si nematerială a- dumnedeirei,’ ci însuşiile aminduror naturi au remas neconfuse şi s’au unit neesprimabil, mai pre sus ele toate unirile: un Fiiu şi un domn Isus Christos în 2 perfecţiuni.«

Tot aşa scrise şi Paul, episcopul Daronei: »Natura omenească nu s’a schimbat în natură d-deească şi neci natura d-deească în natură omenească, ci amândouă au remas preacurate

Mai departe depuse s. Nerse IV., care a fost catolicosul bise­ricei armene din anul 1166 — 1172, la dorinţa prinţului grecesc Alexie, ginerele împăratului Emanuil Comnenul şi mai tărdiu la cererea împăratului însu-şî următoarea confesiune ortodoxă despre Christos dicend:

»Mărturisim pre Christos D-dău şi om. După omenire consubstanţială cu noi, eară după dumnedeire cu Tatăl şi cu Duchul de-o fiinţă şi nedespărţit. Fiinţa cerească simplă, imposibilă şi ne­muritoare, eară după natura omenească posibilă muritoare . . , .«

»Una din persoanele s. treimi, Cuventul lui D-deu. Fiiul unul născut cu voinţa Tatălui şi a Duchului prin bunăvestirea archanghelului Gavril, s’a coborît în pântecele preacuratei fecioare Măria, fără a se lipsi din sinul Tatălui după nemărginita-i natură d-deească. Şi luând din sângele precuratei fecioare, care este din aluatul lui Adam, l’a unit cu dumnezeirea sa c’o unire nespusă şi nedespărţiveră şi’n 2 naturi perfecte, adecă natura d-deească şi cea ome­nească, s’a făcut o singură personalitate nedespărţibilă şi neschimbaveră«.

»Şi a luat natura lui Adam, nu după cum era el în raiu fără de pecate, ci după căderea sa în pecate şi stricăciune, căci şi fe­cioara Măria dela care s’a întrupat Christos era de natura pecătoasă a lui Adam, însă unindu-se cu natura lui D-deu, pecătosul s’a făcut fără de pecate şi nesupus corupţiunei, a remas afară de pasiunile coruptibile şi stricăcioase, al cărui început fiind nesupus corupţiunei (căci şi nascerea lui era fără sămenţă de la preacurata fecioară) şi perfecţiunea lui nu este supusă stricăciunei (căci corpul lui neci în morment n’a fost supus stricăciunei) deci urmează, că şi’n timpul dintre nascere şi moarte să fie nesupus corupţiunei. După aceste mai sus desfăşurate dicem incoruptibil, nu după ac­ţiunile necesare si voluntare, adecă foame, sete, somn, osteneală, întristare, lăcrimare şi asudare, cari nu la aparinţă, ci’n realitate ni dau a înţelege incoruptibilitatea, căci în el era ceva după na­tura noastră şi era ceva mai presus de-a noastră, după scriptura, care dice:

Este om şi mai presus de om, şi Este om, dară cine-l va cunoasce?

Deci după înţelegerea noastră modul unirei în pântecele fe­cioarei fiind astfel a stat acolo după concepţiune timp de 9 luni şi cinci dile (adecă 275 dile) şi el, care era în stare să devie deplin chiar într’un minut merge crescend din di în di pentru ca în modul acesta să se împedece părerile, că întruparea s’a făcut în mod aparent«.

»Noi credem de asemene, că Cuventul, care după s. Ioan trup s’a făcut, nu s’a schimbat în trup perdendu-şî natura sa d-deească ci unindu-se cu trupul s’a făcut trup în realitate remânend ima­terial precum era mai nainte. Nu, că unul a fost trup şi altul fără trup, ci unul şi acelaşi Christos este trup şi fără trup» Trup după omenirea ce a îmbrăcat-o şi fără trup după dumnedeirea ce o posede. Unul şi acelaş vedut şi nevedut. pipăiver şi nepipăiver, timpural şi etern. Fiiu al omului şi fiiu al lui Dumnedeu, de o substanţă cu noi după omenire. Nefiind din aceasta causă doue persoane, ci o fiinţă şi o personalitate din doue naturi unite în unul Christos prin o unire nedespărţiveră şi fără amestecare«.

»A flămânzit ca om, dar’ a săturat mulţimea cu puţină pâne ca Dumnedeu.

A însetat ca om, dar’ pre cei însetaţi i-a chemat la sine, ca să-i adape cu apa vieţii ca Dumnedeu. S’a ostenit pe drum ca om, dar’ a fost odichna celor munciţi şi împovoraţi de pecate prin dulcele jug şi uşoara sarcină ca un D-deu.

A adormit în corabie ca om, dar’ a âmblat în adînc poroncind furtunei si mărei ca un D-deu.

Se rugă ca noi şi pentru noi ca om, dar’ primia rugăciunile tuturora împreună cu Tatăl ca D-deu.

Lăcrima pentru iubitul seu ca om, dar’ opri lacrimile suro­rilor prin învierea fratelui ca D-deu,

întreba, unde aţi pus pre Lazar, ca om, dar’ a înviat pre mortul de 4 dile ca D-deu.

S’a vendut cu preţ eftin ca om, dară a cumperat lumea cu sânge ca D-deu.

A fost mut ca mielul înaintea celui ce-1 tunde după natura omenească, dar’ este Cuventul lui Dumnedeu dela început prin care ceriurile s’au întărit, după natura dumnedeească.

S’a înfricoşat ca om ca să facă să dispară frica morţii ca D-deu.

A asudat ca om, ca să şteargă sudoarea din obrajii lui Adam ca D-deu.

S’a pironit pe cruce între tâlhari ca om, dar’ pre cei lumi­naţi i-a întunecat şi pre tâlhariul l’au condus în raiu ca D-deu .

A murit cu natura omenească ca om şi pre morţi i-a înviat cu puterea sa dumnedeească ca D-deu«.

în urma acestei scrisori recunoscu patriarchatul din Constan-tinopole într’o scrisoare din anul 1177 semnată de 3 patriarchi, 17 mitropolit! şi 2 episcopi ortodoxia Armenilor cu privire la Isus Christos si-i numi ortodox! si fraţi:

»Acest trup (adecă unitatea bisericei), care odinioară era stră­lucit şi împodobit prin legături de dragoste-se arată urît prin separaţiune şi întrerupere depărtându-se prin desbinare şi absentare unii de alţii, eară acum întins efectul voinţelor noastre dând loc a legă unirea dragostei cit a voastră bunăvoinţă şi s’au consimţit, ca prin comunicare şi unire să se vindece loviturile zadarnice ale desbinării dintâiu şi de falsele împrotiviri ce s’au făcut într’unul şi acelaşi trup al lui Christos. să ne lepădăm şi să ne ferim adecă, că altele erau realităţile, ce erau la voi si alta eră faima ce eră faima la noi despre El, pentru care din scrisoarea cea adresată cătră noi si din acea ce Preasântia voastră a adresat-o cătră sântul, puternicul şi de D-deu încoronatul împărat, am recu­noscut ortodoxia voastră..-.«

Tot aşa recunoscu ortodoxia Armenilor şi împăratul grecesc Emanuil Comnenul în scrisoarea sa din luna Ianuarie a anului 1177 adresată catolicosului Armenilor Grigorie XV dicend: »Căci voi aţi audit. şi aţi- credut despre noi, că avem admise bârfelile veninoase şi diavolesci ale lui Nestorie şi pentru ca nici unul să nu remâe necalomniat, luceafărul cădut din ceriu a revoltat pre complicii lui contra mărirei creatoriului pentru a aruncă în peire pre cei cumpăraţi cu sângele lui Christos. El, răutăciosul şi viclea­nul, a aruncat calomnii despre Greci între Armeni, că adoară ei (adecă Grecii) 2 Christoşi contra noastră, cari mărturisim 2 naturi în o singură personalitate şi că a credut să despărţească unipersonalilatea neconfusă. Iară pre Armeni din partea Grecilor se sili a-i calomnia, că ei (adecă Armenii) mărturisesc o natură, că sunt chinuitori de D-deu şi că nu dau amenduror naturilor proprieiăţile ce li se cuvin. Şi aice eară-şi nelegiuitul ni-a făcut să ni se pară, că ceea ce mărturisiţi voi unirea, naturelor în o singură persona­litate, este o confusiune, gândindu-se despre voi astfel de erori întru scandalisarea voastră. Pentru aceste voi ni-aţi părut şi v’am numit eretici, cei ce sunteţi stabili în ortodoxie, precum ne-am încredinţat si dela trimişii noştri cătră voi…

Numesc frate pre toată intregitatea armenească pentru a ne arătă, că suntem pacinici şi nepretenţioşi.

Epistola S. Tale, ce ni-ai scris-o a plăcut împărăţiei noastre ca ortodoxă în Christos şi con gl ăs u i lo a r e cu noi în religiositate despre care mult s’a bucurat împărăţia mea. Fie-ţi cunoscut si aceasta, că scandalisarea ce’era în inima noastră cu privire la imnurile voastre şi a servitului d-deesc a dispărut prin esaminare, căci ne-am introdus şi arn găsit într’însele în evidentă,
că în multe locuri glorificaţi în’ 2 naturi pre Isus Christos în
acele imnurî«.

Dară tocmai în secolul al 12-lea iară-si au fost Armenii acusati de monofisitism si anume de un însemnat teolog si scriitor grecesc, de Eutimie Zigabenul în scrierea sa »Panoplia dogmatiki«. Abia în secolul al 19-lea s’a trecut la ordinea dilei peste aceste acusatiunî ale lui Zigaben si sinodul bisericei autochefale din România le-a cualificat în şedinţa din 15 Maiu .1891 ca nisce invenţiuni isvorîte din ură . (»Monitoriul oficial Nr. 111 ex 1891, pagina 2939).

Şi teologi ortodoxi cualifică biserica armeană-orientală ca ortodoxă. Aşa se esprimă despre ea preotul rus Dr. W. Guettee în »Espunerea doctrinei bisericei creştine ortodoxe« în următori al mod: »Se va remarca earăşi. că am pus biserica armeană între representanţii adevăratei biserici. Aceasta nu trebue să se înţeleagă într’un chip absolut, ci numai din punctul de vedere al conser­varea sănătoasei doctrine si a constituţiei divine a bisericei. In adevăr, biserica armeană, separându-se de bisericele orientală şi occidentală în epoca sinodului de Chalcedona şi în urmarea unei simple neînţelegeri n’a luat parte la vieaţa comună dela acea epocă şi s’a pus astfel în stare de schismă. Cu toată starea aceasta ea a remas firm ataşată de credinţele primitive si ea este ancă astădi în deplin acord doctrinal cu biserica catolică orientală. Numai din acest punct de vedere noi am indicat-o, ca representând adevărata biserică, asa cum există ea în unitatea sa în secolul al cincilea (Pag. XII). Apoi urmează: »Sunt astădi 3 biserici principale de origine apostolică: Biserica greacă, biserica. latină, biserica armeană., o Armenii pentru aceeaşi raţiune nu putură .împrumuta nimica dela Greci din timpul sinodului de Chalcedona. Cu toate aceste despărţirea, ce există între bisericele greacă şi armeană este curat esterioară şi n’a avut de motiv, afară de oare-care obiceiuri şi împrejurări politice, decât o neînţelegere asupra unui punct ele doctrină definit la sinodul ecumenic de Chalcedona. Doctrina este aceeaşi în ambele biserici. Biserica armeana este în perfect acord cu cea greacă în reproşurile adresate bisericei latine«.

Că biserica armeană» orientală îl condeamnă şi pre Eutichie şi pre partisanii lui ca eretici şi primesce toate sinoadele ecumenice

— afară de al IV-lea — resultă clar şi din scrisoarea, ce a adresat catolicosul armean Nerse V. (1843 — 1357) în anul 1848 împăra­tului rusesc Nicolai.

In biserica armeană-orientală se cântă la diferite ocasiuni versuri, cari documentează vederat, că ea recunoasce 2 naluri in Christos. Aceste cântări, a căror număr se urcă la 946, se afla în cartea armeană de cântări, numită Şaragan. în cele următoare se vor cita unele mai marcante din aceste cântări ocasionale:

1. La serbarea bunei-vestiri (7 Aprile) se cântă:

»Cel născut din sinul Tatălui fără de timp şi fără de trup astădi prin bunavestirea lui Gavriil se îmbracă cu trup din sânta fecioară, pre care o avem binecuventătoare’pentru sufletele noastre«.

2. La serbarea arătării Domnului sara (5 Ianuarie) se cântă:

»Resărirea minunată, care din fecioară a răsărit, radele sale asupra tuturor făpturilor răspândind, ceriurile se veselesc şi pă­mântul se bucură, căci D-dăul Christos împreună cu oamenii a îmblat«.

3. La serbarea nascerii Domnului (6 Ianuarie) se cântă:

•» Nemărginitul în ceriuri şi pre pământ în fâşie s’a învelit şi fără a se despărţi de Tatăl în sânta peşteră s’a aşedat«.

4. In diua 8-a după nascerea Domnului se cântă:

a) »Lumină din lumină ai fost trimis de cătră Tatăl şi te-ai întrupat din sânta fecioară, ca să reinoesci pre prihănitul Adam«.

b) »Cuventul trimis de cătră Tatăl, de o substanţă cu tatăl şi cu Duchul sânt s’a întrupat în pântecele fecioarei pentru omul cel dintâiu zidit spre a-i rădica păcatele«.

o) »Fiul cel de mai înainte de veacuri, de o glorie cu Tatăl şi cu sântul Duch, astădi luând figură ca a mea, vine la Iordan întrupat ca mine, spre a se boteza de cătră Ioan pentru a redicâ păcatele primului părinte. Popoare binecuvântaţi-1 pre cel trimis de cătră Tatăl, pre D-deul părinţilor noştri«.

d) Botezându-se în Iordan de cătră loan cu natura d-deeasca cu trupul luat din noi ne-a luminat cu răsărirea d-deească«.

5) La serbarea s. apostoli Iacob şi Ioan se cântă:

a) »Cuventul cel fără de început, luându-şi începutul din fe­cioară, pe pământ cu’trup s’a arătat, pre carele vădendu-1 predicatorii cuvântului adevărului l’au făcut cunoscut lumii pre D-deul
si omul«. .

b) Cuventul D-deu în realitate s’a unit cu trupul remâind neschimbat în estime, pre care l’au vedut fiii tunetului şi pretutindene au vestit, că cuventul trup s’a făcut«.

6. în Joia din septemana patimelor se cântă: .

»Întindetoriul ceriului, Fiiul Tatălui celui vecinie, făcendu-se om ca şi mine, mai pre sus de toate minunile a luat figura robului cu dumnedeirea sa nedesbrăcată«.

7. In Joia din septemâna patimelor sara se cântă:

a) Cela ce cătră armatele ceresci cele de foc pururea prea-mărindu-te eşlî închinat Cuventule, astădi te rugai cu trupul pri­mind împreună cu Tatăl rugăciunile tale cele pentru mine, deci suferind frică cu voie de ângerî te întăriai.- întăritoriule ai celor clin ceriuri şi ai celor de pre păment, pentru care aibi grijă de noi«.

b) »Te-ai pogorît din ceriuri Fiiule, fără început şi Le-ai lăsat a fi chinuit de oameni in natură pămentească«.

c) »Raclă de glorie a celui ce purure este, carele după natura ta ominească noaptea tulburându-te, cătră Tatăl ceresc la rugă­ciune ai stat, revarsă asupra noastră lumina ta cerească şi frica diavolului dela noi o împrăştie, sufletele şi trupul nostru întru frica ta pironind«.

8. In Vinerea patimelor diua se cântă:

»Inima mea cătră tine strigă Cuventule, cela ce dela început eşti cu Tatăl care pentru omenime toate aceste de bunăvoie cu trupul le-ai suferit, fă-me ca să aud glasul chemărei împărăţia ta, ca acolo împreună cu cei dintâi chemaţi să te binecuvintez pururea şi în veci.

9. In Vinerea patimelor la punerea în morment a trupului
Domnului Christos se cântă;

a) »Cela ce Împarte daruri la toţi, astădi se cere dar dela Pilat şi cela ce aruncă lumina ca un vel primesce să fie înfăşurat de Iosif cu giulgiuri«.

b) »Dătătoriul de vieată tuturora astădi se pune în noul mor­ment şi comoara nemurirei cu inelul cărturarilor se pecetluesce«.

o) »Christos, dătătoriul nemurirei astădi în ţerină de moarte s’a plecat şi cel-ce locuesce în lumină nepătrunsă cu trupul în inima pămentului s’a îngropat«.

10. In diua de s. Pasci se cântă :

a) »Atădi mirele nemuritor si cel ceresc dintre morţi a înviat. Veste bună de bucurie ţie biserică, mireasă de pe păment, binecuvintează-1 cu glasuri de veselie pre Dumnedeul teu, Sioane!«

b) »Atădi fiicele mironosiţe cu glasuri de bunavestire strigă la audul Evei dicend: am vedut reînviat pre fiiul teu cel vecinic, pre Christos, Dumnedeul părinţilor noştri«.

e) »Astădi îngerii pogorîndu-se din ceriurî veste bună aduc oamenilor dicend: »A înviat cel răstignit si v’a înviat, si- pre voi împreună cu el«.

11. în Dumineca I. după Pasci se cântă:

»înviind te-ai arătat temelielor bisericei tale dintre cari Toma nu credea celor ce te-au vedut, căruia astădi i-ai arătat ranele trupului teu după dorinţa lui.«-

12. La înălţarea Domnului se cântă:

1

»Puterile ceresci vedând suirea ta Christoase. cutremurându-se, unii pe alţii se întrebau: cine este acest împărat al măririlor? Acesta este Cuventul întrupat al lui D-deu, carele pe cruce moar­tea a ucis si rădicându-se cu mărire vine la ceriuri Domnul cu puterea sa cea tare. Acesta este care a înviat din morment şi a sfărmat iadul si Inăltându-se sus cu mărire, vine cătră Tatăl Domnul cel puternic în resboaie«.

13. în Dumineca a VII după pasci, adecă în a II. Florie se cântă:

a) »Pre cela ce după îndeplinirea tuturora ale marei taine a intrupărei s’a înălţat cu mărire sus cătră Tatăl cu trupul ce dela noi a luat binecuventaţi-l«.

b) »Fiul lui Amos vedend pre cei de sus cu mirare vorbind unii cătră alţii, că: cine este acesta, care vine la ceriuri cu hainele roşite de sângele, ce a isvorit din rana dela coastă cu lance lovită.

Ear’ el Cuventul respuns li-a dat, că pre neamul omenesc cel

robit dela robie cu sânge l’a răscumpărat.

Deci binecuventare dela noi celui ce prin sângele lui ne-am mântuit«.

14. în diua Nascerii s. Mărie, în 8 Septemvre se cântă:

a) »Cântaţi fiii Sionului cântări noue la nascerea maicei Dom­nului, căci acea care a dat nascere celui fără de timp născut dela Tatăl ca astădi din pântece sterp s’a născut«.

b) »Astă-di s’a împlinit făgăduinţa lui D-deu cătră vechii patriarchi, că din fiul lor toate neamurile se vor bucură, căci din

tulpina lor a răsărit sânta fecioară, care a dat nascere Cuventului ce a rădicat păcatele primului părinte«. ,

15. Intru onoarea s. Cruci se cântă : t .

a) »Crucei tale Christoase ne închinăm, înmormântarea ta o lăudăm şi sânta ta înviere o prea-mărim. Veniţi credincioşilor să ne închinăm lui Christos împăratul nostru, căci el a venit şi prin crucea lui haruri lumei a dăruit.

b) »Mai ‘nainte te-a vedut prorocul Zacharie, candelabru de aur cu şepte braţe de lumină strălucitoare pre păment, o sânte patru braţe! Şi substanţa nematerială în fiinţa naturei noastre pre-făcendu-se, asupra ta a fost întins, şi prin curgerea din coasta lui întinarea neamului omenesc a curăţit. Tie ne închinăm, vină în ajutoriul nostru la răsărit şi la apus«.

16. în onoarea lancei cu care a fost străpunsă coasta lui Christos se cântă :

»Bucură-te floare pretutindine mărită, udată cu sângele Dom­nului nostru Isus, care ai desrădăcinat toate relele şi boalele pă­catului. Prin tine ni s’a arătat cel răstignit, ca om si ca D-deu, cu adevărat mort si trăind«.

17. Intru onoarea s. părinţi, cari au luat parte la sinodul din
Nicea se cântă:

»Cuventul se împeagă în trup, se întrupează cel fără trup, unindu-se din 2 naturi, a suferit pe cruce cu 4 braţe şi s’a rădi­cat din morment nevătămat«.

18. La botez se recitează si cântă :

a) »Doamne D-deul nostru, D-dăule binefăcător, carele n’ai voit a lăsa în părăsire neamul omenesc, care prin greşala sa depăr-tându-se dela tine a cădut şi s’a isgonit din paraclisul delicios, ci avend milă de el te-ai plecat dela a ta înălţime la a noastră umilire, luând tot ceea ce este al nostru, afară de păcate. Prin chinuirea şi moartea ta pe cruce ai răscumpărat mântuirea şi întoarcerea noastră dându-ni de a 2 oară viaţă….«

b) »Credem în preasânfa Treime, în Tatăl, în Fiul şi ‘n sântul Duch, în buna vestirea lui Gavriil, în nascerea lui Christos, în bo­tezul lui, în patimele lui, în răstignirea lui mântuitoare, înmorme-tarea lui ele 3 dile, în fericita lui înviere, în D-deeasca lui înălţare, în şederea lui de-a dreapta Tatălui. Deasemine credem şi mărtu­risim înfricoşata şi preamărita lui a doua venire«.


c) »Christos, soarele dreptăţii răsărind în lume a isgonit întunericul nesciintei si după moarte si înviere s’a înălţat cătră Talălde la care a răsărit, carele împreună cu Tatăl şi cu sântul Duch este închinat de cătră cei din ceriurî şi de cătră cei de pe păment. De-aceea si noi ne închinăm Tatălui cu sufletul si cu adevărul«.

d) »In locul Cuvântului născut din sîn, carele s’a suit la ce­riurî, s’a trimis din înălţimi vestitoriul Tatălui Duchul adevărului, ca să mângâie pre cei întristaţi după Adam şi să înarmeze cu foc tagma aleasă a apostolilor …«

e) »Cela ce te-ai umilit (pogorîndu-te) între noi turnătoriule de unt, Unsul lui D-deu, carele ungându-te ai luat natura omenească unind cu D-deirea ta, varsă si ‘n untul de lemn acesta darul teu ceresc.

f) »Se trimite archanghelul cătră serafimul pământesc dicândui: Domnul şi Ziditoriul trimis de cătră Tatăl, dela tine se întrupează Mântuitoriul.«

g) »Se botează în Iordan cu mărturia Tatălui şi a Duchului,
eară pruncii strigau: Osana în ceriurî, binecuvântarea fiului lui David!«

h) »Lumină din lumină, ce-ai fost trimis de Tatăl şi te-ai în-trupat de sânta fecioară, ca să reînoesci pre prihanitul Adam«.

i) »Tu D-deule pe pământ te-ai arătat şi între oameni ai âmblat
si ai mântuit toată lumea de blăstămul sub care căduse Adam«.

l) »Prunci născuţi prin sântul crestelnic întru noul Sion şi împodobiţi cu Duchul lui D-deu, binecuvântaţi pre Tatăl ceresc în diua câud a dat nascere sânta fecioară, în care di a-ti fost mântuiţi de blăstemul în care căduse mama cea întăie«.

m) »Popoare mântuite prin sângele mielului prea curat în diua când a dat nascere muma celui ce nu se poate pătrunde cu mintea, lăudaţi pre Unul născut, care a binevoit a lua trup dela dînsa fără sămânţă, în care di a-ţi fost mântuiţi de blăstemul sub care căduse muma cea întăie«.

-n) »Neamurî păgâne, cele ce v’aţî împodobit cu lumina daru­rilor nesecate ale Duchului, în diua în care a născut mama, ce a dat nascere Cuvântului, lăudaţi pre s. Duch, cel de o mărire cu Fiiul care a împodobit-o curăţind pre întrupătoarea Fiului«.

După 40 dile aduce mama noubotezatul prunc în biserică, la care ocasiune se cântă următoarele versuri .

a).»Cuvent mai ‘nainte de veacuri, cela ce te-ai întrupat din
fecioară şi ai venit astă-dî în templu spre a îndeplini legea pentru
mântuirea păgânilor
«. 1 .

b) »Cela ce şedi pe tronul nemăestrit lăudatule de îngeri, astă-dî ai fost ţinut în braţele lui Simeon, ca să ne presinţi pre noi la viata vecinică«.

c) »Cela ce eşti deslegetoriul celor legaţi, dătatoriule de daruri tuturora, astă-dî prin rugăciunile bătrânului desleagă-mă şi pre mine multpăcătosul din legăturile morţei la viaţa la cea vecînică«.

d) »Cela ce şede între cheruvimi împreună cu Tatăl a bine­voit a locui în pântecele teu neprihănit*.

e) »Cela ce de serafimii de foc împrejurat se păzia, astă-di între oameni în braţele celei pămentescl s’a aşedat.

Toate aceste cântări dovedesc îndestul neîntemeiarea presupunerii, că Armenii orientali ar fi monofisiţi. Când ar fi ei aceasta cu toată mărturisirea despre 2 naturi în Christos depusă în scrierile, credul, cărţile liturgice si ‘n scrisorile catolicosilor lor, atunci ar trebui să se presupue, că ei singuri nu sciu ce mărturisesc. Insă aceasta nu va îndrăzni nimene s’o împute deşteptului popor Ar­mean, care doară numeră între ai săi atât de mulţi teologi.

Dacă deci mărturisesc cărţile liturgice ale Armenilor, credul
lor, scrierile şi scrisorile teologilor şi episcopilor Armeni, dacă mai departe mărturisesce poporul Armean însu-şi învăţătura ortodoxă despre două naturi, cea D-deească şi cea omenească în Christos, dacă în fine teologi ortodoxi, ca Guettee şi chiar sinoade ortodoxe recunosc, că biserica armeană-orientală se numără la bisericele ortodoxe din lume si acusatiunea cu monofisitismul o declară de simple basme şi invenţiuni maliţioase, apoi astă-di nici un om luminat nu va mai inculpă pre Armeni de monofisiţî, căci ei sigur nu-s mărturisitorii acestei eresii şi merită- cu tot dreptul să fie recunoscuţi ca creştini ortodoxi.

Advertisements

~ by arevahar on August 1, 2008.

One Response to “Monofisitismul în Biserica Armeană-Orientală”

  1. Din păcate softul care a transpus textul din format jpg în text editabil, nu a recunoscut semnele diacritice folosite în această broşură.
    Am să revin pe text pentru corecturi de literă când timpul o va permite.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: