Abgar Baltazar pictor şi critic de artă – K. H. Zambacian

La 27 Septembrie 1909 se stinge din viaţă Abgar Baltazar, în vârstă de 29 de ani.

Născut în Bucureşti, Baltazar învaţă la Şcoala Comunală Caimata, urmează cursul secundar la Gimnaziul Cantemir Vodă, trece apoi la Şcoala superioară de Arte-frumoase, pe care o termină făcând studii foarte serioase. Nu neglijează studiile liceale, pe care le urmează în particular, apoi pasionându-se de arta veche bisericească, îşi desvoltă cultura în această direcţie, dând dovezi de vădită erudiţie în operile şi scrierile sale.

O frumoasă cultură generală împodobeşte talentul înnăscut al acestui valoros artist. Viaţa sa se scurge în muncă, şi în ambianţa intelectuală a Capitalei; e una din figurile proeminente ale tineretului. Cercetează serios arta trecutului, studiază pe modernii din Apus şi în afară de încercările sale originale în meşteşugul pictoricesc, contribue cu esseuri şi cronici la promovarea vieţii artistice.

Opera sa picturală este cantitativ mică, deoarece moare tânăr după prima sa expoziţie. În afară de muzeul Simu şi la Toma Stelian, se pot vedea câte-va picturi interesante în colecţiile particulare (Dr. Severeanu, Lazăr Munteanu, Al. Râşcanu, Onic Zambaccian, Paucker, la fratele pictorului, etc.)

Lucrări de ale lui Baltazar au ajuns şi la Paris unde se găsesc câte-va panouri decorative în colecţia D-lui Dr. Dieulafoy.

Acele modeste pânze din Muzeul Simu, ne dau măsura calităţilor acestui artist. Armonie sobră dar nobilă, calitate grasă şi transparentă a materiei picturale, vigoare în tuşă, care ia larg forme închegate, în tot ce pictează tânărul artist răsună caracterul unei arte probe şi distinse.

Dar ceiace e excepţional la acest artist şi rămâne până astăzi unic în plastica noastră, este talentul său specific pentru arta decorativă. Aci vorbeşte şi rasa. În arta lui Baltazar, are ecou tradiţia meşterilor anonimi, care ne-au lăsat acele minunate frize decorative ale bisericelor din Armenia; din compoziţiile decorative ale lui Baltazar se desprinde sentimentul şi ingeniozitatea grafică pe care o aveau artiştii de altă dată din rasa sa cari au lucrat acele frumoase inscripţiuni şi enluminuri; senti­mentul de coloare, subtilităţile cromatice, suavitatea nuanţelor le avea în sânge, doar de secole Armenii se îndeletniceau cu arta aplicată la covoare, scoarţe şi ţesături.

Dar Baltazar nu s’a mulţumit cu acele daruri înnăscute şi cu acele aptitudini ce în public se califică drept «talent»; pictorul nostru conştient de menirea artei, a perseverat în studiu şi şi-a cultivat aplicaţia, spre o artă de creaţie cultă.

În decorativ deci posibilităţile lui Baltazar au fost mari şi cu ce ne-a rămas, deşi încercări de tinereţe, Baltazar rămâne un precursor în arta noastră decorativă modernă

Să ne gândim numai la ce era în 1937 la noi şi aiurea.

Deabia în preajma războiului european, teatrul şi baletul rus, au stârnit în toată lumea acea efervescenţă de artă decorativă; apoi expresionismul şi cubismul au determinat ecel impuls decorativ în toate domeniile artei pure ca şi în cea aplicată, abia după marele războiu; aşa că încercările lui Baltazar capătă o valoare mai mare, privite în prisma condiţiunilor depe vremuri.

Astăzi ca şi eri, ca şi în toate timpurile de altfel, mediocrităţile reuşesc mai uşor şi se bucură de favoare şi protecţie. Artistul adevărat, conştient şi demn, e îngrădit de preocupările sale, apare desarmat şi stângaciu în societate, nu circulă şi nu poate răspunde exigenţelor mondene.

Fratele pictorului mi-a povestit neplăcerile ce le întâmpina Baltazar; mi-a explicat cum a pierdut prilejul unui concurs la o catedră de artă decorativă la Belle Arte, cum invidioşii au îndepărtat în noaptea de ajun a concursului lucrările prezentate de Baltazar, care au dispărut şi nu s’au putut găsi, decât abia după concurs etc. etc.

* * *

Abgar Baltazar a fost unul din primii şi cei mai de seamă cronicari de artă plastică, care au ridicat nivelul scrierilor de artă, păstrând terenul obiectiv al condiţiunilor şi calităţilor de creaţie, împărtăşind cetitorilor păreri susţinute întotdeauna cu argumente technice şi estetice.

În „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, Baltazar publică în anul 1908: Frescurile de la Hurezi, apoi Paraclisul Metropolitan din Bucureşti, Frescurile de la Colţea, toate contribuţiuni însemnate la arta bisericească.

D-l Profesor Nicolae lorga scrie în anul 1908 în «Neamul Românesc»: „Pictorul Baltazar dă atenţie cuvenită minunatelor frescuri de la Colţea, pe care desigur că nici zece Bucureşteni nu le-au privit cum trebue. Pictorul Baltazar scrie bine”.

Prin 1908 şi 1909, colaborează des la revista ieşeană „ Viaţa Românească”, publicând studii originale şi foarte interesante: „Stilul românesc”, „Arta populară în decoraţia bisericească”, „Bizantinii în decorativ” etc.

Colaborează la „Convorbirile Literare” unde publică: „Influenţele străine în Decoraţia Naţională”, „Note iconologice”, „Decoraţia pridvoarelor din vechile Biserici Bucureştene” etc.

Valoarea acestor lucrări este evidentă şi formează cu foarte puţinele eseuri din acele vremuri începuturile unei critici culte în arta noastră plastică.

Tot în „Viaţa Românească” publică sub pseudonim, cronici asupra expoziţiilor de artă bucureştene. Acele cronici rămân ca nişte profeţii, căci dacă astăzi Lukian, Petraşcu, Iser s’au impus în consideraţia amatorilor de artă, pe vremuri aceşti ar­tişti dacă nu erau cu totul înlăturaţi erau totuşi adumbriţi de unele mediocrităţi ce se bucurau de favoarea generală.

Sunt pagini foarte obiectiv scrise asupra pictorilor Voinescu, Aricescu, Strâmbu, Alexandru Satmari, etc. favoriţii de altă dată, apuşi astă-zi.

În „Viaţa Românească” din 1908, iată ce scrie Baltazar sub pseudonimul Spiridon Antonescu despre unii din artiştii noştrii: Lukian. „Multă simţire în toate acele „Flori” din panoul D-lui Lukian. Am admirat „Garoafele” de admirabilă frăgezime şi de viu colorit încântător. Nu ştiu cum, când priveşti opera lui Lukian, ai perfect aceiaşi senzaţie ca dinaintea pânzelor lui Grigorescu. Simţi că eşti în faţa unui artist, care nu te minte cu idei îmrpumutate, cu valori întâlnite şi la alţii şi mai cu seamă cu subiecte pentru care vezi bine, că nu i-a tresărit o clipă firea. E numai natura, în simplicitatea şi măreţia ei, pe care o prinde un artist ce o înţelege şi mai cu seamă o iubeşte”.

Suntem în epoca în care Lukian nu vinde nimic şi neputând plăti chiria pentru sala de expoziţie de la Ateneu, lasă amanet tablourile sale.

Petraşcu.”E un artist cum puţini sunt la noi… E un adevărat artist, care nu prea se sinchiseşte de ceia ce-i place publicului… îmi place acest artist mai ales pentru că, printre puţinii care îngrijesc ca ceia ce fac să fie făcut dintr’o convingere proprie, iar nu din ceia ce vezi că face altul”.

Iser. „Să reţinem numele lui Iser ca unul ce reprezintă o lature nouă a picturei noastre, cu totul necunoscută publicului nostru… ca un epigramist cu duh, Iser redă în câte-va linii şi tonuri unele tipuri etc…”. Era în 1908, Iser tocmai debutase ca desenator şi caricaturist.

Aprecieri juste asupra lui Steriady, o recenzie obiectivă asupra lui Ştefan Popescu, explicând meşteşugul şi maniera acestui pictor, influenţele sale pariziene din Cottet, Lucien Simon.

Iar despre Aricescu scrie: Nu m’am împăcat nici o dată cu pânzele acestui amator, căci e operă de amator ceia ce face D-l Aricescu, care n’a înţeles sensul adevăratei arte”.

Despre Al. Satmari are caracterizări juste; extragem din cronică: „Pare că se distrează, pare că ţine ca ceia ce face, ceia ce reprezintă în opera sa, să nu-l coste prea multă energie sufletească, de unde şi lipsa unui interes superior în arta sa”.

Observaţiunile făcute lui Strâmbu, pot fi îndreptar pentru toţi meşteşugarii abili din toate timpurile; iată ce scrie Baltazar: „D-l Strâmbulescu e un pictor în cel mai complect înţeles al cuvântului, încă unul conştiincios, poate cel mai conştiincios dintre toţi pictorii noştrii etc. Mă tem însă că abuzul ce-l face D-sa urmărind cât mai scrupulos aceste înşiruiri, fără să observe caracterul lucrurilor, îl va conduce cu vremea la un manierism academic… etc.”.

Astă-zi ori-ce neofit în ale plasticei va înţelege mai uşor cele scrise de Baltazar şi-i va da dreptate.

Calea spre înţelegere a adevăratei arte a fost netezită de unii artişti de valoare şi de câţi-va cronicari pregătiţi, printre cari se numără în primul rând Abgar Baltazar.

* * *

Ca încheiere reproducem din studiul „Stilul Românesc” următoarele rânduri:

„Stilurile trăesc din elemente împrumutate alipite însă la forme din nou create…”.

„Pe un fond naţional să se aşeze o compoziţiune decorativă nouă, care să corespundă principiilor stricte de artă, o artă aşa cum o înţeleg artiştii timpurilor noastre, adică o artă cu proporţii, cu armonii şi mai prepus de toate, cu originalitate”.

K. H. Zambacian

Advertisements

~ by arevahar on September 4, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: