O lucrare despre arhitectura armeană – Araz

DavidRoden Buxton: Russian Mediaeval Arhitecture (Cambridge, 1934).

Elegantul volum, reuneşte sub copertele sale, realizările arhitectonice ale Rusiei şi Transcaucaziei. Armenilor şi Georgienilor sunt consacrate paginele 69 — 104. Această apropiere se justifică nu numai prin nenumăratele puncte de asemănare, ci şi prin faptul că până în sec. X-lea, arhitecţii bisericilor georgiene erau Armeni. Numai după această dată, arhitectura geor­giană îşi crează trăsături caracteristice originale, care o deosebesc de cea armeană, deşi în fond păstrează ase­mănările fundamentale.

În privinţa originelor, descrie foarte Clar disputa dintre Rivoira şi Strzygowsky. Pe amândoi îi considera exa­geraţi : unul, — totul dela Apus, celă­lalt, — totul dela Răsărit, prin mijlocirea Armenilor, — şi crede că soluţia pro blemei trebuie să fie pe linia mediana a acestor două teze.

În deosebi, contra lui Strzygowsky observă: „nu se poate dovedi, că vechea arhitectură armeană este o vari­antă a patrulaterului cupolei iraniene. Cum se poate concepe ca Armenii să îi împrumutat forme arhitectonice dela acei ce erau duşmanii religiei şi bisericei lor, iar nu dela popoarele vecine cu cari aveau raporturi prieteneşti şi o religie comună?”. Răspunsul la această întrebare, îl dăm noi: deoarece Armenii, înainte de a avea o credinţă comună cu Grecii, aveau legături culturale strânse cu Orientul.

După ce prezintă genurile arhitecturei armene, — „Ereruk, cea mai frumoasă basilică din lume, unde e concentrat tot geniul arhitecţilor armeni”, — relevă formele originale armeneşti în construcţie şi ornamentaţie. Apoi urmăreşte influenta armeană în alte ţări, precum şi în România.

Dr. P. Sahak Ookian

II

O contribuţie la istoria trecutului Armenilor din România.

Toţi acei cari se ocupă cu istoria coloniilor armeneşti, trebue să fie recunoscători Profesorului P. P. Panaitescu dela Universitatea din Bucureşti care aduce o însemnată contribuţie istoiiei contemporane armene, — un hrisov dat de un domnitor român în anul 1401 prin care se încuviinţează înscăunarea unui episcop armean pen­tru a păstori pe credincioşii acestei ţâri.

În sine această revelaţie nu este nouă. Un istoric care s’a ocupat acum un secol, în 1842, cu istoria coloniei armeneşti din Polonia, K. Zacharja, sieviez, relatează în opera sa „Ştiri despre Armenii din Polonia” despre un decret al Domnitorului Alexandru al Moldovei dat în arul 1401 pentru instalarea episcopului armean Hovhannes, relaţie care este amintită după o jumătate de secol dela aceasta, în 1891, de un alt autor polonez, Al Czolowski, în lucrarea sa „Chestiunile moldoveneşti în Polonia până la 1412”.

Însă deabea la 1932 lumea ştiinţifică îace cunoştinţă cu documentul, cu ocazia Expoziţiei Armene din Lemberg, când însuşi Proî. P. P. Panaitescu împreună cu Păr. Z. Obertinski îl scot la iveală dintre hârtiile can­celariei bisericei armene din Lemberg, document pe care îl scoate la lumină Păr. Obertinski într’o broşură în limba germană, „printre altele”, adică fără să dea mare importanţă acestuia şi în traducere având anu­mite erori.

Onoarea publicări acestui document cu traducerea sa corectă în limba română aparţine deci d-iui P. P Panatescu care îi publică mai întâi în „Re­vista Istorică Română” iar apoi într’o broşură separată împreună cu expli­caţiile necesare.

* * *

Cieace dă o importanţă deosebită descoperirii Prof. Panaitescu, este aceea că hrisovul lui Alexandru cel Bun este cel mai vechiu document scris despre vechea colonie armeană din România. Într’adevăr sunt amintite în unele opere a diferiţilor autori despre prezenţa anterioară a elementului armenesc în ţările române, şi despre existenţa bisericilor armeneşti, cum sunt la Botoşani în 1350, Cetatea Albă în 1380, Iaşi în 1395, însă înainte de 1401 n’avem nici un document scris. Acest document, publicat de Prof. Panaitescu, care este hrisovul în slavoneşte al lui Alexandru cel Bun din 30 Iulie 1401, constitue cel mai vechiu act al istoriei ecestei colonii, mai cu seamă că este publicat într’o traducere românească perfectă.

* * *

Hrisovul lui Alexandru cel Bun ne dă posibilitatea să stabilim deasemeni, şi mai cu seamă, cea mai veche dată a existenţei eparhiei armene din România.

Într’adevăr, din memorialele manuscriselor şi din vechile enciclice am putut să conchidem că în 1365 se întemeiază eparhia din Lemberg prin Episcopul Grigore şi se consolidează în 1375 de Episcopul Hovhannes. Catolicoşii de pe vremea aceea puneau sub jurisdicţiunea spirituală a episcopilor din Lemberg şi pe Armenii din Moldova cari n’aveau încă un şef spiritual propriu. Când după o jumătate de secol bisericile armene din Moldova devin inportante, atunci epis­copii armenii din Lemaerg vin în anumite luni ale anului la Suceava şi rămân un timp, ca a doua reşedinţă episcopală, aşa cum a făcut Episcopul Avedik (1415). Existenta unei eparhii armene proprii în Moldova se semnalează la 1506 sub Episcopul Simeon.

Astfel că prezenţa unui episcop armean în 1402 în Moldova şi acela cu anumite drepturi, este o revelaţie şi pentru istoria eparhiei armene şi supune unei noui clasificări, — a şefilor spirituali armeni care au condus bisericile ar­meneşti din această ţară, — pe care am reuşit să o formăm întemeindu-ne pe memorialele manuscriselor şi pe rela­tările vechilor enciclice.

* * *

Şi dacă trebueşte refăcută succesiunea episcopilor cari au păstorit pe Armenii din România, am avea urmă­torul tablou:

Episcopii cu reşedinţa la Lemberg şi cari au păstorit şi în Moldova:

1365 Grigore.

1375 Hovhannes.

Episcop cu reşedinţa la Suceava ca şef spiritual al Armenilor din Moldova:

1401 Hovhannes.

Episcop cu reşedinţa în aceeaş măsură la Suceava şi Lemberg:

1415 Avedik.

Cu reşedinţa la Lemberg păstorind deasemeni şi în Moldova:

1457 Haciatur.

Episcopi cu reşedinţa la Suceava, şefi spirituali ai Moldovei:

1506 Simeon.

1551 Hovhannes.

1568 Hovhannes din Bogdan (Moldova). Când scaunul eparhial se mută la Iaşi:

1607 Hovhannes din Suceava.

1613 Andreas.

Din nou cu reşedinţa episcopala la Suceava.

1624 Hazar.

1641 Andreas.

1651 Anton.

1662 Hovhannes.

1669 Sahak.

1676 Minas Zilihdar, care împreună cu o colonie armeană numeroasă trece în Transilvania, trecând mai târziu la catolicism.

* * *

Iată textul hrisovului pe care îl publică Prof. P. P. Panaitescu cu facsimi­lul respectiv:

„Din mila lui Dumnezeu, noi Alex. Voevod, domn al ţării Moldovei cu fratele meu Bogdan, facem cunoscut cu această scrisoare a noastră tuturor bunilor pani care vor privi la această scrisoare sau vor auzi, că acest adevărat Ohanes episcop armenesc a ve­nit la noi, la scaunul nostru cel moldovenesc şi s’a prezentat nouă cu drepte scrisori ale patriarhului ecumenic Antonie de Constantinopol, pentrucă pe patriarhul lor armenesc nu l-am cunoscut încă, ca să se ridice la această episcopie, cu ajutorul domnului nostru Vitovt. De asemenea ne-a jurat domniei noastre să primească şi să aşeze toată rânduiala bisericea­scă.

„Deci noi am dat episcopului armenesc Ohanes bisericile armeneşti şi pe popii lor. În întreaga noastră ţară va avea puterea asupra Armenilor cu dreptul său episcopal. I-am dat scaun la cetatea noastră. Care dintre Armeni îl veţi cinsti, va fi ca şi cum aţi face-o pentru noi, în ţasa noastră a Moldovei; care nu-1 va asculta, noi îl vom pedepsi cu mâna lui.

„Iar la aceasta este credinţa mea, a mai sus scrisului Alexandru Voevod şi credinţa fratelui domniei mele, a lui Bogdan, şi credinţa tuturor boerilor moldoveni şi mici şi mari. Şi s’a scris la Suceava sub pecetia noa­stră în anul 6909 (1401), Iulie în 30 cu mâna lui Bratei”.

ARAZ

Advertisements

~ by arevahar on September 4, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: