Privire asupra tiparului armean – H. Dj. Siruni

Notele succinte de mai jos, privitoare la trecutul tiparului armenesc, n’au de scop să lămurească acest important capitol al istoriei civilizaţiei armene, în detaliile lui, ci tind să enumere numai etapele principale ale istoriei tiparului armean constituind o prefaţă la studiul pe care colaboratorul nostru, Dl. K. H. Zambaccian îl dă în acest număr al revistei noastre, analizând unele din trăsăturile caracteristice ale artei xilografice armene. (Revista Ani)

Istoria tipăriturilor armeneşti formează o pagină strălucită a istoriei culturii armene.

El s’a înfiripat şi a înflorit într’o epocă, când poporul armean îşi pierduse de câteva secole independenţa politică şi suferia sub jugul străin.

Tiparului armean i-se cuvine însă, un loc de onoare mai cu seamă, pentru motivul că el relevă setea de lumină a sufletului unui popor care înconjurat fiind de rase barbare şi trăind în nesiguranţa zilei de mâine, totuşi a năzuit spre perfecţiune, păşind pas cu pas pe urmele cuceririlor gândirii omenirii civili­zate.

* * *

În 1450 Gutemberg a inventat tiparul; oraşul Mainz a fost leagănul său, de unde s’a întins peste toate ţările.

Italia a introdus cea dintâiu noua invenţie, în 1465. Apoi Franţa în 1469. Ungurii au prima lor tipografie în 1473. Apoi în anul următor Englezii, Elveţienii, Belgienii şi în 1475 Spaniolii.

Noua invenţie pătrunde treptat şi în alte ţări; astfel în 1482 în Austria, în 1489 în Portugalia, în 1493 în Danemarca.

Armenii încep să tipărească în 1512. După această dată tiparul e adoptat de Olanda în 1523, de Rusia în 1564, de Me­xic în 1566, de Polonia în 1578, de China în 1603, de America de Nord în 1638, de Norvegia în 1656 ş. a.

* * *

Deci tiparul pătrunde la Armeni după 62 de ani dela inventarea sa.

Veneţia e centrul acestui eveniment. Ştim din istorie că Ve­neţia încă cu mulţi ani în urmă avea legături comerciale cu Ar­menia. Se pomeneşte acolo de o casă a Armenilor ca loc de popas pentru călătorii şi pribegii armeni, zidită de un italian armenofil Marco Diani. Nu este deci de mirare că în acest oraş încep să apară întâile tipărituri armeneşti. Un armean, Hagop (Iacob) care îşi zice „Păcătos”, este fondatorul tiparului armean. Şi acolo în doi ani (1512 – 1513) el tipăreşte cinci cărţi armeneşti; 1) Tipic 2) Caet al Liturghiei, 3) Cartea de Vineri 4) Cântece 5) Astrologie, toate cinci azi foarte rare.

* * *

Al doilea întemeietor al tiparului armean este Scribul Abgar, abia după 52 de ani după Hagop „Păcătosul”. Acest Abgar fusese trimis de către catolicosul Armenilor Mikael I din Sebastia (Armenia) la Roma spre a obţine intervenţia Papei cu prile­jul asupririlor persane; folosindu-se de această călătorie Abgar tipăreşte la Veneţia în 1565, cu litere făcute la Roma, un Calen­dar într’o singură pagină mare, primul calendar armenesc şi o Psaltire din care a rămas un singur exemplar în Biblioteca Ambrosiană din Milano.

Abgar, în 1567, trece la Constantinopole unde întemeiază propria sa tipografie. Armenii din Constantinopole formau o colonie de aproape trei secole, — care începuse a fi centrul intelectual al Armenilor din Turcia. Între anii 1567 – 1569 Abgar tipă­reşte trei cărţi, azi foarte rare.

Al treilea tipăritor armean este preotul Hovhanes din Derzin care în 1584 tipăreşte la Roma un „Tipic Gregorian” şi în 1587 o „Psaltire” în Veneţia (Trebue să se ştie că Veneţia are şi mai târziu tipăritori armeni în număr de vre’o zece, până în 1789 când congregraţia Mechitariştilor îşi întemeiază o tipografie proprie, care există şi azi, de 140 de ani, fiind la înălţimea tehnicei moderne).

Între anii 1539-1702, au mai apărut cărţi armeneşti la Pavia, Roma, Milano, Padova şi Livorno.

Lwow-ul deasemenea îşi are locul în istoria tiparului armenesc. Acolo, în anul 1616, preotul Hovhanes din Karmadan tipăreşte o „Psaltire”, azi foarte rară, în 478 pagini; un exemplar se găseşte la Biblioteca Centrală Armeană din Bucureşti.

În istoria tiparului armenesc merită să fie pomenită şi Noul-Giulfa,un orăşel din Persia, aproape de Ispahan, şi unde Arme­nii aveau o mănăstire cu numele „ Amenapărghici”, care în sec. 17-lea a devenit un focar de cultură şi între anii 1641-1688 a dat la lumină 7 volume.

Olanda şi în special Amsterdamul are un loc tot atât de însemnat. Acolo se întemeiază în anul 1660 o tipografie armeană unde până în 1717, apar 42 volume.

* * *

Tipărituri armeneşti întâlnim şi în Franţa. Aşa în 1537 se tipăresc cărţi armeneşti în tipografia Poştei şi începând din 1633 în tipografia regală. Dar Marsilia ocupă primul loc, datorit arhimandritului Voscan care îşi întrerupe activitatea din Olanda, din pricina prejudecăţilor din acele vremuri cu privire la ţările pro­testante, şi astfel trece în Franţa unde prin autorizaţia dată de Ludovic XIV-lea reîncepe să tipărească. Între anii 1673-1710 apar acolo 13 volume.

Mechitariştii din Viena, despărţindu-se în 1772 de congre­gaţia veneţiană vin întâiu să se aşeze în Trieste unde în 1775 sunt autorizaţi să deschidă o tipografie şi unde între 1776-1810 apar 45 volume în limba armeană, 25 volume în limba turcă cu litere armene şi în alte limbi străine.

În 1810 aceşti Mechitarişti se mută la Viena şi acolo întemeiază tipografia lor, perfecţionând-o treptat după cuceririle tehnice europene. (Ei au tipărit până în prezent vreo 700 cărţi armeneşti, peste 3300 în limbi străine şi o publicaţie periodică de filologie care apare din 1887 fără întrerupere).

* * *

Colonia armeană din India, întemeiată de Armenii din Noul-Giulfa refugiaţi din pricina asupririlor urmaşilor lui Şah-Abbas, devine în scurtă vreme o colonie prosperă.

Aceşti Armeni din India întemeiază tipografii în Madras (1772), Calcutta (1796) şi Bombay 1810.

* * *

Prin numărul tipografiilor sale şi. a operelor tipărite, Constantinopole capătă întâietatea în istoria tiparului armenesc ca şi în al culturii armene în genere.

După prima încercare a Scribului Abgar (1567-1569) timp de 110 ani în Constantinopole nu apare nici o publicaţie armeană.

La sfârşitul sec. XVII-lea începe desvoltarea tiparului la Armenii din Constantinopole şi în curând se întemeiază patru tipografii.

În sec. XVIII-lea tiparul este în plin progres şi numărul tipografiilor ajunge la cinsprezece.

Sec. XIX, care este secolul renaşterei armeneşti, a fost şi al înfloririi tiparului armenesc. Nu este aci locul să ne ocupăm pe larg de istoria acestei renaşteri culturale; totuşi socotim ne­cesar să dăm câteva nume cari trebuiesc pomenite cu recunoş­tinţă.

Unul dintre ei este Bogos Arabian, urmaşul unei familii mari, care s’a ocupat permanent cu tipărituri armene. El reuşeşte să întemeieze chiar o turnătorie proprie; tipografia lui lucrează între 1799 şi 1856 tipărind 96 volume, dintre cari multe opere mari. In 1770 el este invitat de regele Heracle al Georgiei sila Tiflis toarnă litere georgiene şi întemeiază o tipografie. Tot el aduce mari servicii statului turc, inventând litere pentru tipări­turile turceşti (talik şi nesih).

Al doilea promotor al tiparului în Constantinopole a fost Hovhanes Muhendisian. El este inventa or, turnător şi editor. Ca editor el a avut trei tipografii; între anii 1840 şi 1873 tipăreşte numeroase cărţi, reviste şi ziare.

Lui i se datoresc diferitele forme de litere de tipar cari au adus înlesniri tehnice tipografilor şi cetitorilor. Rolul lui a fost de o deosebită importanţă şi pentru tiparul turcesc. Şi aci el inventează diferite litere de tipar (rikka).

Guvernul turcesc îi încredinţează tipărirea monedelor hâr­tie, documentelor etc.

* * *

Se înfiinţează tipografii şi în alte centre armeneşti. Astfel cel mai de seamă loc, după Constantinopole, îl ocupă Smirna, unde prima tipografie datează din 1676. Apoi în Ierusalim, Van, Armaş, Muş, Sivaz, Brusa, Adrianopole, Adapazar, Konia, Kirasun, Samsun, Trabizon, Erzerum, Erzânga, Harpert, Amasia, Marzuan, Aintab, Adana, fără a mai enumăra acele centre cari s’au deslipit de Turcia cum sunt Beyrut, Alep, Cipru etc.

În Armenia rusească, tipăriturile armeneşii încep în 1771, când Sfântul Scaun din Ecimiadzin, întemeiază o tipografie care există şi astăzi. Tipografii armeneşti s’au înfiinţat la Peter-sburg în 1783, Noul Nahicevan în 1790, Astrahan în 1796, Mos­cova în 1820, Tiflis în 1822 Şuşi în 1832, mai târziu în Teo-dosia, Rostov, Alexandropol, Baku, Erevan ş. a.

* * *

Să mai pomenim şi alte tipografii armeneşti în alte părţi ale lumii.

Tiparul armenesc începe în America, cu New-York-ul în 1857 şi mai apoi se introduce în Boston, Fresno, Chicago, Filadelfia ş. a.

În Egipt tipografie armeană se înfiinţează în 1866 la Cairo şi în 1888 la Alexandria. Tipografii armeneşti au mai fost la Leipzig în Germania, la Londra, Manchester, Rohasburg în An­glia; în Bulgaria la Varna, Rjsciuk, Şurnla, Sofia, Filipopol; în Grecia la Aiena şi Salonic.

H. Dj. Siruni

Advertisements

~ by arevahar on September 4, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: