Regisorul Eugeniu Vahtangov – Haig Acterian

Constantin Stanislavsky în memoriile sale „Viaţa mea în artă”, publicate în 1927, evidenţiază activitatea regisorului Eugeniu Vahtangov în al treilea studio înfiinţat lângă Teatrul Artistic din Moscova. În complexul artei dramatice ruseşti care atacă întreaga problematică a teatrului şi în care sunt puse şi realizate gânduri de artă dintre cele mai îndrăzneţe, ca de pildă ideile lui Edward Gordon Craig, regisorul Vahtangov înfăptueşte concretizări geniale faţă de searbădă teoretizare a celorlalţi acaparatori de idei teatrale lansate între 1905 şi 1922.

Regia teatrală cunoaşte, între mişcarea naturalistă dela Mimingen şi premiera „Principesei Turandot” în 1922 o serie de experienţe în care atât artistului cât şi publicului se revelează ritmul ca principiu fundamental în arta dramatică. Se pare că aceste căutări de a stăpâni taina ritmică a artei dramatice au culminat în cele câteva spectacole înscenate de acest tânăr armean elev al lui Stanislavsky. Eugeniu Vahtangov face parte din acei tineri în care marele regisor rus, vecinie nemulţumit de arta sa, îşi pusese nădejdea unor întoarceri la o armonie pierdută de naturalism. Stanislavsky, ajutat de regisorul Sulergitsky, dau naştere unei noi generaţii de actori şi regisori, între cari Vahtangov şi Mihail Cekov, nepotul scriitorului cu acelaş nume, strălucesc prin această înţelegere a structurii ritmice în spectacol.

„Pâiajenul”, „Dybuck” şi „Principesa Turandot” sunt cele mai însemnate înscenări ale mult înzestratului artist mort în 1922 puţin după premiera „Turandot” care îl va face celebru.

Îmboldit de minunatele gânduri ale lui E, G. Craig, Vahtaogov simplifică materialul scenic ajungând la esenţa actului scenic, actorul. Pentru el actorul este prilej de transcendere ritmică, astfel ca indiferent de toate mijloacele artei dramatice şi chiar de cu­vânt, clipa dramatică să fie participare a spectatorului la ritmul cosmic. Trebue să ne ridicăm deasupra pământului cu o jumă­tate de metru, scrie Vahtangov într’o pagină din carnetul său de note; acest gând al său rămâne însă de îndeplinit pentru foarte mulţi dintre cei cari militează în teatrul contimporan. Hotarele dintre realitate şi ficţiune sunt spulberate printr’o cunoaştere ab­solută a psichicului şi fizicului, pentrucă întotdeauna este pre­zentă o anume ideie care trebue clarificată de actor. Această de­pendenţă de înalt, de transcendent creează în actor voinţa de a ridica spectatorul la intensităţi pe care nu le poate realiza în viaţa de toate zilele. Technica exoterică şi ezoterică a lui Vahtan­gov a cunoscut concretizări sublime în „Dybuck” (jucată de com­pania „Habima” în limba ebraică) pe care regisorul o tratează cu intensităţi spirituale rar întâlnite în arta dramatică. Clipa în care dybuck iese din Lea are grandoarea unui tragic al puterilor supranaturale. Tot astfel când comicul joacă indescriptibil între spectator şi actor în commedia dell’arte din „Principesa Turandot”. Cuvintele sunt corpuri fizice care saltă cu proprietăţi supranatu­rale, cosmice, astfel ca uluitoarea perfomanţă spirituală a actorilor să dovedească existenţa unui transcendent.

Pentru a ridica pe acest plan arta dramatică a fost nevoe de viaţa lui Eugeniu Vahtangov. Arderile sunt trecătoare şi repezi în vieţile geniale; o boală cruntă i-a stins voinţa într’una din a treia sută de repetiţii pentru un spectacol pe care compa­nia „Habima” l-a purtat în toată lumea.

Haig Acterian

Advertisements

~ by arevahar on September 4, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: