Manuscrisele armeneşti dela Academia Română – H. Dj. Siruni

Într’o modestă încercare de contribuţie la lămurirea trecutului românesc prin izvoarele armeneşti, mi-am permis a cerceta tot ce este necunoscut în autorii armeni, manuscrise şi inscripţiuni armeneşti, etc.

În primul rând am scos la iveală, o carte de geografie scrisă de un călugăr armean din congregaţia Mechitariştilor, Păr. Hugas Ingigian, a cărui lucrare comunicată de noi, a fost publicată de către Academia Română în seria memoriilor secţiunei istorice (Mărturii armeneşti despre Români: „Valahia şi Moldova, Eialetele guvernate de principii străini”, de Păr. Hugas Ingigian (1758 – 1843). Cu o prefaţă de H. Dj. Sirouni, seria III. Tomul IX, mem. 8. 1929).

Prin această lucrare am dorit să scot în evidenţă datele culese şi studiate de un istoric şi filolog armean de acum 150 ani. Printr’o altă comunicare am prezentat recent „Extrase din cronica Armenilor din Cameniţa”, partea I-a (1430 – 1611), cu o introducere despre legăturile istorice dintre Armenii din Moldova şi din Polonia.

Sunt note şi însemnări culese din cronicarii armeni din oraşul Cameniţa, note cari cuprind pe lângă evenimentele privitoare în special la Armenii din Polonia şi Moldova, şi evenimentele politice însemnate ce au avut Ioc între anii 1430 – 1652.

Sunt încă foarte numeroase izvoare armeneşti, nedate la iveala, care ar fi putut lămuri diferitele puncte neclare ale istoriei Românilor.

Scopul acestei reviste va fi pe lângă altele, a cercată aceste izvoare.

II

În primul rând vom încerca să cercetăm manuscrisele armeneşti aflate la Academia Română. Din nefericire, cele câteva manuscrise nu reprezintă o mare valoare nici din punct de vedere al artei caligrafice nici din al vechimei lor, aşa cum de pildă ar fi manuscrisele păstrate în Bisericile armene din România, pentru care am dat scurte relaţii în articolul «Manus­criptele armeneşti din România», Revista Istorică, No. 4 – 6. 1929. Bucureşti.

Manuscrisele armeneşti aflate la Academia Română sunt în număr de opt şi anume următoarele:

1. Registru comercial al luiHagi Mardiros Caracaşian. (1 Aprilie 1818, 1 Ianuarie 1640).

2. Un registru comercial, (1 Martie 1816 — 2 Iulie 1817).

3. Registru comercial al Iui Sarchis, fiul lui Mardiros din Rusciuc ţinut la Iaşi, (20 Iulie 1789-22 August 1813).

4. Un registru comercial (15 August 1826 — 1 Mai 1829).

5. Un registru comercial (25 Mai 1825 — 13 Iulie 1831).

6. O carte de rugăciuni de religie catolică, scrisă probabil la Gherla
7. “Aşezământ cu voinţa şi încuviinţarea obştei Armenilor locuitor în Iaşi”, cu o prefaţă şi cu şaptezeci de articole, din anul 1840.

8. Un caiet manuscris, unde sunt culese scrieri despre diferite su­biecte de către Paul (Boghos) Sebastian între anii 1802 şi 1825.

III

Dintre manuscrisele armeneşti găsite în secţia manuscriselor orientale din Academie, al optulea este un caiet unde sunt notate şi copiate diferite articole între anii 1802 şi 1825, în mare parte armeneşti, deasemeni şi în alte limbi.

Manuscrisul se compune din 91 de foi (182 pagini), unde cu aceeaş mână sunt notate diferite date istorice, impresii de călătorie, adrese, copii de pe scrisori, poesii în diferite limbi, etc.

Nu există nicio legătură între subiectele tratate. Este mai mult un carnet de note, în care stăpânul a notat zi cu zi toate întâmplările pe care le-au crezut mai importante, mai cu seamă acelea la care a fost părtaş sau martor ocular.

În caiet însă nu s’a ţinut seamă de ordinea cronologică a întâmplărilor. Autorul şi a scris notele acolo unde a găsit loc liber, fără a observa continuitatea paginilor.

Autorul caietului, Paul sau Boghos Sebastian, este un Armean din Constantinopol şi omul de încredere al Iui Constantin Ipsilanti, cu care a venit în Muntenia (şi chiar mai înainte de acesta). Cu aceasta se explică prezenţa caietului în această ţară. Boghos Sebastian a fost probabil catolic, pentru că a avut un rol activ, după cum se vede din notele sale, în întâmplările cari au avut loc între Armenii catolici şi Mechitarişti: s’a prezentat chiar Vaticanului.

O parte din articolele adunate de Boghos Sebastian sunt note importante, mai cu seamă acelea în legătură cu istoria Românilor, cu diferendul Armenilor catolici şi cu alte întâmplăr istorice, sau acelea care cuprind directa notare a cântecelor populare armene.

Însă împreună cu acestea sunt de asemenea diferite articole amestecate unele cu altele, pe care Sebastian le-a notat în mascrisul său.

IV

Aruncând o privire asupra cuprinsului, găsim:

1. Note despre Mihai Suţu, Alexandru Suţu şi Constantin Ipsilanti; la acestea vom reveni separate.

2. Cântece populare armeneşti, pe cari Boghos Sebastian le-a scris auzindu-le dela ştiutori.

3. Note despre cererile făcute pe lângă Vatican de către Boghos Sebastian pentru ca să apere pe Armenii catolici, în special Congregaţia Mechitariştiior, de calomniile unui curent filolatin (pp. 6, 6-a, 8-a, 9, 59-a, 60.) Aceste note interesează în special Congregaţia Mechitariştiior.

4. Afară de cântecele populare armeneşti sunt şi poezii armeneşti (Cântec asupra cadavrului lui Abel, de părintele Manuel Ciacciachian, p. 12; părţi din traducerea părintelui Arsen Bagratuni din Virgiiiu şi Homer, p. 26-a ; un cântec funerar dedicat lui Anton Diuz de Hovhannes Ezeghian, p. 30; o poezie de părintele Manuel Ciacciachian cu ocazia alegerii unui
părinte mechitarist, pp, 35-a 36-a).

5. Un interesant studiu despre cuvântul imaculata, (p. 60 – 64) care este un fel de apărare a ritului catolic armean contra denumirii acestuia ca eretic.

6. Note despre câţiva notabili armeni din Abuşeri şi Calcuta (p. 12),

7. Inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Parsegh Holov, al cărui cavou se găseşte la Roma, în Biserica Sf. Măria Egipteanca (p. 56) şi pe care autorul îi numeşte „infectatorul limbii armene”, referindu-se la traducerile făcute de dânsul.

8. Sentinţa de moarte, cu data de 18 Septembrie 1820, a acelor Armeni cari au năvălit în localul Patriarhiei armene din Constantinopol pentru ca să sară asupra Patriarhului, din îndemnul catolicilor (p. 59).

9. O poezie scrisă la 1 Februarie 1818 de către Boghos Sebastian, cu ocazia unui zvon răspândit despre reconstituirea regatului Armeniei (pp. 18, 18-a) despre care voiu avea ocazia să vorbesc într’o altă lucrare, unde voiu aduna dovezile găsite de mine în România despre încercările poporului armean de-aşi recăpăta independenţa.

10. O anecdotă despre Armeanul Şahbaz, fiul poetului Meliczadè din Khoi, care a scris în limba persană (p, 20-a).

11. Note despre două neamuri arabe numite Beni-Ali şi Henadi (p. 24).

12. Note istorice în limba turcă despre Vahabiţi şi despre Egipt (pp. 41 – 4).

13. Note despre eroii armeni din tragedia lui Corneille, Polyeucte (p. 66).

14. O poezie scrisă de Boghos Sebastian în albumul fiicii principelui Lucien Bonaparte (p. 67-a).

15. Arta de preparare a văpselei de păr, de o preparaţie foarte in­teresantă (p. 13-a).

16. Regule pentru plecarea poştii numite orientală din Viena (p. 17).

17. O statistică din 1818 despre vitele de tăiat vândute (p. 20)

18. Note despre Vartan din Şadah, fiul lui Petru, care a mers pe jos la Roma în pelerinaj, la 1820 (pp. 25, 25-a).

19. Despre sentinţa de moarte a unei personalităţi politice turceşti (pp. 56-a 57-a).

Acesta este acel Halet Effendi care prigonia de multă vreme pe Armenii şi pe Grecii din Constantinopol, ajutat fiind de secretarul său evreu Eschel şi care la sfârşit şi-a găsit pedeapsa la 29 August 1819.

20. Copii de corespondenţe (pp. 11-a şi 27-8), dintre care ultima este o scrisoare, cu data de 19 Aprilie 1821, adresată „à Son Altesse Lucien Bonaparte, prince de Canino”,

21. Adrese pentru corespondenţă, împrăştiate în diferite pagini. Printre acestea sunt adresele principilor, ambasadorilor, episcopilor, etc, printre altele: „ à Son Eminence Monseigneur Ignace, Metropolite de Valachie, chevalier de plusieurs ordres, à Piso”.

22. Poezii în turceşte, în limba persană, în limba arabă, în greceşte; o rugăciune chineză, denumirea zilelor săptămânii in limba haldeiană, un articol din Coran, note de socoteli, explicaţii despre monedele vechi şi contimporane, etc.

V

Caietul lui Boghos Sebastian cuprinde şi câteva articole care interesează istoria Românilor.

Acestea se referă la o serie de întâmplări petrecute în cursul anului 1802 şi despre care Boghos Sebastian trebuia să fie în cunoştinţă, ca omul de încredere al lui Vodă-Constantin Ipsilanti înainte de prima lui urcare pe tron (1 Septembrie 1802) şi pe urmă în zilele Domniei acestuia.

Cel mai vechiu document referitor la Istoria României în caietul lui Boghos Sebastian este din Mai 1802, când Mihai Şuţu al Munteniei se adăposteşte în Braşov şi Sultanul Selim dă principatul acestuia lui Alexandru Şuţu al Moldovei (pe care Sebastian îl numeşte „Aleco Sucio”) pentru ca să răpească puţin mai târziu amândouă Principatele de la el.

Boghos Sebastian notează următoarele (p. 75): „în Mai 1802, când Beiul Mihail Suţu, Voevodul Munteniei, i-a fost teamă de prăpădul lui Manaf-Ibrahim (care cu ordinul lui Pazvant Osman-Paşa, pornise din Vidin cu 600 de călăreţi şi trecuse la Calafat şi de-acolo, mergând contra Craiovei, împrăştia pustietate în acest oraş, adică în Banatul otoman), beiul Mihail Suţu a fugit în Transilvania, în micul oraş numit Braşov. Atunci Sultanul Selim l’a numit pe vărul beiului, Mihail Aleco Suţu, care pe atunci era Domn al Moldovei, ca Domn al Moldovei şi al Munteniei în acelaşi timp, promiţându-i că, dacă va sluji credincios, în scurt timp îl va numi acolo unde-i va plăcea beiului Alecu Suţu. Însă după trei luni nu numai că i-a luat Muntenia numind pe beiul nostru Constantin Ipsilanti ca Domn al Munteniei, dar nu i-a lăsat nici Moldova, încredinţând Domnia Moldovei beiului Mursal (Moruzi) Alexandru”.

Iată şi decretul Sultanului prin care Alexandru Suţu era numit Domn al Moldovei şi al Munteniei. Boghos Sebastian pune mai la vale (p. 74) hati-humaiunul Sultanului, pe turceşte, a cărui traducere este: „Tu, care eşti Voevodul Iflacului (Valahia) şi ai Bogdaniei (Moldova), serviciul tău nu se pierde pe lângă domnia mea imperială; să te văd: guvernează în mod înţelept cele două ţări, pentru ca să-ţi dau să conduci, din aseste două ţări, pe aceia pe care tu o preferi”.

A doua notă a lui Boghos Sebastian, se referă la călătoria lui din Constantinopoi spre Muntenia, trimis fiind de Domnul „său” Constantin Ipsilanti. În această notă (p. 10) spune:

„Aceasta era prima mea călătorie, plecând din Constantinopol. Era a doua oară când s’a făcut Domn beiul meu Cons­tantin Ipsilanti, fiind numit Voevod al Munteniei la 11 August 1802, şi m’a trimes înainte pe mine ca ajutor de caimacam la Banul Iordachi Mavrocordat. Cu mine era de asemeni fratele meu Capriel (Gavril), celebi Costachi Cozoni, Hagop, servitorul meu angorean, şi Qargic Enachie”.

În altă parte Boghos Sebastian descrie o vizită pe care a făcut-o în 1802, Ia sfârşitul lui Septembrie, la Rusciuc în numele Iui Constantin Ipsilanti, şi despre care scrie (p. 9):

„La 1802, la sfârşitul Iui Septembre, am ajuns Ia Rusciuc, pentru ca, din partea beiului meu, Domnul Munteniei Constantin Ipsilanti, să cer bani de împrumut de la Aga Tersenecli-oglu Ismail. Domnul cerea 500 de pungi de aur de la aceiaşi Agă Tersenecli-oglu Ismail pentru ca să poată plăti soldaţilor solda de trei mii de pungi aur. Această soldă era datoare s’o plătească Muntenia acelor soldaţi (otomani) cari sunt puşi de stăpânire spre a o apăra de muhafîzul Vidinului, Pazvantoglu OsmanPaşa, care se revoltase contra Statului (otoman). M’am dus la numitul Ismail-Aga şi l-am convins. Însă el mi-a promis numai 250 de pungi de aur împrumut, pe care ni le-a şi dat. Atunci am scris adevărul Domnului meu, care era în drum spre Mun tenia. Când a ajuns la satul Sarsinlar din aproprierea Silistrei, Domnul meu s’a întâlnit eu Tersenicli-oglu şi a discutat cu el”.

* * *

Pe aceiaşi pagină este pusă o scriere în limba turcă, pe care Boghos Sebastian a copiat-o, găsind-o numai pe jumătate.

„Măria Ta,

„Conform prea-plecatei mele scrieri, pe care am trimis-o Măriei Voastre, când mă prezintam pentru a doua oară cu scrisoarea caimacamului vostru la Tersenicli-zade, acesta din urmă, chemând pe administratorul său Chiose-Ahmed-Efendi şi pe sfetnicul său, Manug (acest Manug, amintit în ultima notă, este acel Manuc-beiu care a fost unul din emisarii întrebuinţaţi la încheieiea tratatului din Bucureşti în 1812, dintre Ruşi şi Turci. După familie, el se numea Mirzaian, iar numele de botez era Emanoil, pe armeneşte Manuc. Hotelul Dacia din Bu­cureşti, odinioară Hanul lui Manuc, se numia astfel, fiind proprietatea lui (Biografia lui Manug-Beiu, Viena, Impr. Mechitariştilor, 1890. De asemeni acest Manug-beiu e acela care a jucat un mare rol de comerciant în aceste două ţări româneşti şi după cum se spune în bio­grafia lui Grigore Buiucliu, ed. Academia Română (Bucureşti, 1914, p. 24J, avea dreptul de a cumpăra pământ în Muntenia, precum chiar cum­părase de curând vre-o câţi-va munţi în regiunea Predealului), prin intermediul acestora a promis să dea jumătate din sumă”.

* * *

În altă parte (p. 10 a) Boghos Sebastian descrie trecerea sa peste Dunăre spre Muntenia, probabil la întoarcerea sa din Rusciuc.

„Septembre 1802. Când treceam Dunărea de la Rasova, subaşa Rasovei, mi-a pus la disposiţie pe un beoliuc-başi (căpitan) numit Mustafa, care avea cu el patru soldaţi, pentru ca să ne treacă în siguranţă prin pădurea numită Balta din Mun­tenia în faţă cu Rasavat (= Rasova) şi să ne ducă până în satul Piatra (= Piua Pietrei). Această pădure era foarte mlăştinoasă şi bogată în copaci de brazi. Lungimea pădurii, era de două ju­mătate până la patru ore”.

(Boghos Sebastian notează aici şi un cântec în limba turcă pe care numitul Mustafa îl cânta în timpul mersului).

H. Dj. Siruni

Advertisements

~ by arevahar on September 6, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: