Poetul Misak Medzarentz – H. Dj. Siruni


În ultimul secol, literatura armeană modernă s’a desvoltat în două ramuri: literatura armeană apuseană, în Turcia şi în coloniile armeneşti, având ca centre Constantinopolul, Smyrna, Veneţia, Parisul şi literatura armeană răsăriteană, la Armenii din Rusia, având ca centre importante Tiflisul, Baku şi Moscova.

Această sciziune era impusă de împrejurările politice în care a trăit poporul armean.

Aceste două literaturi s’au desvoltat independente una de alta, adesea ne având nici o afinitate. Supus unor dominaţii diferite, cele două părţi ale poporului armean au dat naştere şi au desvoltat în felul acesta două dialecte armeneşti şi două literaturi diferite, diferenţiându-se adesea cu spiritul şi cu fizionomia lor.

Aceste două literaturi au purtat în mare măsură influenţa mediului în care trăiau: Armenii din Rusia, pecetea culturii ruseşti, în timp ce literatura Armenilor din Turcia s’a desvoltat sub directa influenţă a culturii franceze, — cu toate că ambele aceste literaturi au tins la deschiderea unui nou orizont pentru poporul armean.

Poezia armeană începuse să pălească în Constantinopol sub regimul hamidean. Infiltraţia franceză era neputincioasă să-i dea avânt, poeţii armeni concentrându-şi eforturile asupra formei, ducând la perfecţie limba.

În Constantinopol, poeţii armeni, zugrăveau micile patimi urbane, Parnasul. Numai acei poeţi, puţini la număr, refugiaţi din Turcia şi adăpostiţi în străinătate, puteau să-şi cânte patria şi desrobirea ei.

* * *

În acea epocă s’a ivit în Constantinopol un adolescent provincial: Misak Medzarentz.

Născut la 1886 în apropiere de oraşul Agăn, – care a dat poporului armean frumoase cântece poporane şi o falangă de trubaduri şi poeţi, — el a venit la Constantinopol din copilărie şi a primit cultura la Şcoala Centrală Armeană.

A început să scrie la 1903 pe când era încă elev. Apariţia sa a fost o adevărată revelaţie. El aducea un nou suflu în literatură, suflul provinciei. El aducea căldura pământului, apelor, patriei şi frumuseţile naturei, precum şi misterul pe care numai satul ştie să-1 conserve în fundul inimei.

Acest modest adolescent a adus un altoiu, o sevă proaspătă pentru florile crescute într’un vas.

Natura însă 1-a persecutat pe acest tânăr. I-a pus viermele sub piept. El a fost nevoit să părăsească şcoala, pentru ca să-şi îngrijească plămânii bolnavi.

Şi lovitura soartei n’a întârziat. Medzarentz şi-a închis ochii pe veci în anul 1908, în etate de 22 ani, lăsând literaturii armene două superbe buchete de poezii: „Dziadzan” (Curcubeu) în 1906 şi „Nor dagher” (Cântece Noi) în 1907.

Aceste două splendide volume sunt suficiente pentru ca el să ocupe un loc din cele mai de frunte în poezia armeană.

* * *

După cum am spus, caracteristica poeziei sale este spiritul provinciei: Provincia cu frumuseţile sale sălbatice, cu peisagii încântătoare, cu cuvinte proaspete, cari împreună cu Medzarentz au trecut în poezia şi literatura armeană. El a adus deasemeni sufle­tul provinciei, ochii provinciei. Simţi căldura provinciei chiar atunci când el descrie oraşul. Cu urechea şi cu sufletul închis zgomotului oraşului, el vede în jurul său numai natura caldă, verde, comunicativă.

În zadar au încercat să-1 proclame simbolist. Ceeace aducea el, erau frumuşelele provinciei şi misterul acestor frumuseţi. Ai împrumutat numai forma dela simbolişti, fără ca el să ştie. Dealtfel nici nu-i cunoştea bine pe simbolişti. Autorii preferaţi de el erau Carlyle şi Emerson. În realitate el nu este simbolist.

Medzarentz n’a crezut niciodată că este bolnav. El era con vins că va trăi, şi nu s’a grăbit. El a dat numai câteva faze ale sufletului său, însă pe acestea le-a dat în întregime. N’a avut grija de a sfârşi şi fiecare pagină a dat-o după ce a fost bine rotunjită şi purificată.

Deaceea Medzarentz este şi un artist, prin stilul său şi prin limba sa.

Din această cauză n’a scris nici proteste contra lui Dumnezeu, nici nedumeriri, şi nici eforturile de a se lega de viaţă. Chiar atunci când a chemat soarele în timp ce zăcea bolnav în pat nu era nici o desnădejdie în plângerea sa:

Şi încă odată

Înainte de a se însera,

Înainte ca vrăjitoarea nopţii umede

să mă fi îmbrăţişat

Încercue-mi sufletul cu căldură şi dragoste Luminează-mă, luminează-mă, soare bun, sunt bolnav…

Este adevărat că în poeziile sale, pluteşte un fel de melancolie. Însă acestea nu erau de loc bolnăvicioase, după cum nu erau bolnăvicioase poeziile lui Eminescu. În ele simţi mişcările vieţii.

Medzarentz n’a fost poetul dragostei. El n’a cunoscut femeea în toată profunzimea ei. Erau numai întâlniri copilăreşti, restrânse în zâmbete şi priviri drăgălaşe. N’a avut acea iubire care înflăcărează şi provoacă furtuni în sufletul omului. În ambele sale volume nu găseşti flacăra iubirii. El descrie vremelnica sa iubire în felul următor:

În zi de iarnă, prin zăpadă, singurel,

Prin zăpadă dus-am la groapa sufletului,

O iubire virgină de odinioară, născută printr’un zâmbet

Trandafir alb, care a îngheţat sub zăpadă…

Medzarentz n’a descris deasemeni patria. El a crescut şi şia închis ochii sub regimul hamidian, care înlănţuise sufletele. Scriitorii din Constantinopol şi din provincie erau siliţi să-şi înghită necazurile şi să exprime altfel de simţiminte.

Caracteristica cea mai dulce a lui Medzarentz este bunătatea sa. Strigătul de iubire faţă de semeni circulă prin poeziile sale. În multe din poeziile sale simţi că poetul visează înfrăţirea omenirii.

H. Dj. Siruni

PAGINI DIN MISAK MEDZARENTZ

Bordeiul

Pe un drum de câmpie

Ori la umbra unui deal

De-aş fi bordeiul umil

S’aştept pe sleitul călător;

Şi să chem la desfătări

Pe drumeţii întârziaţi

Şi pe drumul cel stingher

Şi pe drumul aurit

Să-mi flutur fumul coşului

Să’ntâmpine pe cei cari vin.

Şi să chem la alintări

Călătorii osteniţi

Şi’n schimbul unei salutări

Mii de daruri să le dau

Mii de daruri să le dau.

Para focului din vatră

Rodul câmpului, înmirezmat

Poamele toamnei, din plin

Şi lapte, şi miere, şi vin.

Şi în noapte eu s’ascult

Cântecul drumeţului de seară

Ş’alături s’ardă foc troznind

Şi în noapte să-i hrănesc

Pribeagului somnul lin

Cu visuri, dulci amăgiri.

Şi s’aud în faptul zilei

Fremătând, înfiorat

Lauda drumeţului de seară,

Şi să cat în faptul zilei

Şi să cuget ziua ’ntreagă

La plecarea oaspelui.

Şi iernile pe de-a’ntregul

Drag popas îmbietor

Să stau strajă lângă drum

Şi troienitului călător

Părinteşte larg deschise

Să’ntind, blajin, ambele-mi mâini.

Pururi, dulce întrupată

Să fiu, toată, îmbierea.

Oh, de-aş fi, de-aş putea fi…

Pe un drum de câmpie

Ori la umbra unui deal

Bordeiul plin de-aşteptări!

Trad. de VAHAN GHEMIGIAN

Sălbatecă floare

Sălbatecă floare, cum te chiamă?

Spune, floare aşezată

la umbra gardului de viţă,

sălbatecă floare, cum te chiamă?

0, floare albă cu miros de lapte

şi smirnă, cum te chiamă?

Spune, nu ţi-e teamă

când vântul uşor bate?

Floare mândră, cum se chiamă

zâna, care a trecut pe lângă tine

lăsând în urma ei

umbra de chilimbar negru ?

Ştii floare, cum se chiamă

tremurul pe care ţi l-a dat vântul

şi vocea care mă chiamă?

Trad. de HAIG ACTERIAN

Luntrile

De doruri pline porniră luntrile, toate.

Toate lunecând s’au depărtat de

malurile visului meu.

Flacăra dorului m’a cuprins, bolnav

sunt de aşteptare.

Nopţile sunt mereu pline de jarul şi

taina sufletelor cutremurate

Aştept nopţile acea revenire aurie,

Şi’n amurg păşesc înfiorat pe malul

nisipos,

Scăldat în scânteierile unui vis

cotropitor şi pătimaş.

Întoarceţi-mi, naiade, luntrile bătute

de vânturi,

Luntrile vrăjite, mi le întoarceţi,

adieri de seară.

Trad. ARŞ-AC

La umbra salcâmilor

Vântul de seară înmirezmat

Din flori destramă lin petale;

Coboară’n suflet vis parfumat;

Câtă beţie în amurgul sidefat!

Salcâmii beţi de lumină, toropiţi de soare,

Se leagănă, exhalând un suflu curat;

În timp ce fulguie flori plăcut mirositoare

O adiere grăbită le îmbrăţişează,

Şi lumina lor, zână tăcută, diafană

Şi ispititoare, cu părul de argint,

Coboară’n havuzul ca albul de lapte.

Apele picură în formă de floare,

Limpede ca o lacrimă de copil,

Şi cu răsunet voluptuos de suspine

Vântul destramă, din flori, petale.

Trad. ARŞ-AC

Nocturnă

Suavă şi de farmec plină-i noaptea,

Cufundată în mirezme şi haşiş;

Beat, urc drumul luminat;

Suavă şi de farmec plină-i noaptea.

Vântul şi marea aduc sărutări,

Sărutări şi lumini înflorite’nprejur,

Această seară e sărbătoare în sufletul

meu;

Vântul şi marea aduc sărutări.

Dar opaiţul sufletului meu se stinge

încetinel,

Şi buzele-mi stau însetate de mult

dorita sărutare.

În raze de stele şi lună apare noaptea

scânteind,

Dar opaiţul sufletului meu se stinge

încetinel.

Trad. ARŞ-AC

Advertisements

~ by arevahar on September 6, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: