Horia Gârbea şi definiţia mămăligii

Doamna M.K., iritată, mi-a cerut să scriu o replică tăioasă la impresiile de călătorie din Azerbaidjan ale lui Horia Gârbea. Am căutat articolele scrise de Gârbea. Prostii.

Cu ce aş putea să îi dau peste nas lui Horia Gârbea într-o ţară în care azerii îşi construiesc temeinic o imagine favorabilă susţinuţi de autorităţi şi în care armenii au reprezentanţi anemici?

Stimată doamnă,

După cum vă este cunoscut, Horia Gârbea este Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, un fel de subordonat al domnuluilui Varujan Vosganian, care a primit cadou o călătorie în Azerbaidjan. Nu ţin minte ca Uniunea Armenilor din România, în al cărui Comitet Director sunt membru, să fi propus o călătorie de acest gen vreunui scriitor sau istoric român în Armenia. De asemenea, nu ţin minte ca vreun oficial sau membru al distinsei noastre comunităţi să fi reacţionat în vreun fel când „Fundaţia Heydar Aliev” a inaugurat în Parcul Tei un edificiu cu statuie şi drapele ce poartă numele aceluia care era ministru de interne în timpul căsăpirii armenilor din Sumgait, în 1988, lucru afirmat şi de G. Soroş. Şi iar nu-mi aduc aminte ca cineva dintre noi să fi avut vreo iniţiativă serioasă de fiecare „24 aprilie” din 89 încoace, zi în care toată lumea armeană se dă peste cap pentru recunoaşterea genocidului din 1915.

Ce să-i spun eu lui Gârbea? Că bate câmpii? Că azerii nu au nimic în comun cu pre-creştinismul pe acele locuri? Că de la Albania Caucaziană până la republica făurită de tătuca Stalin în 1918 este o distanţă ca de la cer la pământ? Că n-au fost botezaţi de Apostolul Bartolomeu şi că Azerbaidjanul nu este primul stat creştin din lume? Că scrie greşit: Azerbai(d)jan? Cine sunt eu, stimată doamnă, ca să îi dau lecţii de istorie lui Horia Gârbea?

Dumneavoastră nu vedeţi că interesele economice ale României sunt mai presus de adevăr? Dacă Băsescu găseşte doar un armean de treaba pe tot teritoriul României, ce credeţi că aş putea scrie, ce cuvinte aş putea folosi şi ce fel de patos pentru ca cineva să plece urechea?! Eventual m-aş putea afla pe mine însumi sub roţile unei maşini… dar nu, nu, stimată doamnă, nu frica mă face să tac, ci sila.

Cum credeţi dumneavoastră că vreun armean din România ar putea antrena dacă nu o simpatie pentru armeni, măcar una pentru adevăr şi bun-simţ când în însăşi ţara DEMOCRAŢIEI, SUA, armenii sunt folosiţi doar ca putere de vot şi minţiţi sistematic de către toţi preşedinţii în legătură cu recunoaşterea genocidului?

Ne-am mămăligit, doamnă. Niciunul dintre noi nu are resursele necesare unei replici dure. Horia Gârbea, în pofida staturii sale minione, este mai tare decât toţi armenii din România la un loc. A scris despre masacrul de la Hodjalî şi nimeni nu i-a dat peste nas.

Cu deosebită consideraţie, al dumneavoastră,

PB

Advertisements

~ by arevahar on May 3, 2010.

One Response to “Horia Gârbea şi definiţia mămăligii”

  1. Horia Garbea e, din punctul meu de vedere (si nu numai) reprezentantul tipic al snobismului si mediocritatii din cultura romana. Un ins ajuns presedinte al ASB pe criterii politice, mai noi vor sa-l puna si la ICR… fara sa se tina cont ca individul acesta are niste articole scrise pe blog pline de agramatisme! Asadar, un agramat este chemat sa promoveze cultura romana peste granite… Despre lipsa de moralitate si profesionalism a personagiului este si inutil sa mai vorbesc… Cere 20 de milioane (lei vechi) pentru a favoriza tot soiul de nulitati la premiile USR, unde este an de an in juriu… Iar apoi ne mai miram de ce cartile premiate nu sunt cele mai bune dintre cele aparute… Un individ invidios pe tinerii scriitori talentati, pe care-i ataca cu recenzii ce sfideaza orice culme a penibilului, in timp ce lauda (pe bani) niste poetese care iti starnesc hazul din orice pozitie le-ai citi… Un pacalici. Nici nu e in stare sa-si respecte colegele din USR, cu ani buni mai inaintate in varsta, trimitandu-le emailuri cu amenintari pline de obscenitate. Un personaj de toata scarba…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: