Predică 1

27.01.2013

Evanghelia după Ioan 3:13-21

13. Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
14. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului,
15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
16. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh

În Evanghelia de astăzi Hristos ne îndrumă din nou spre ascultare arătându-ne prin gura Evanghelistului Ioan dovada cea mai de preț și, în același timp, mărturia cea mai adevărată a mântuirii noastre: ridicarea Sa pe cruce întru mântuirea noastră. Ne arată că El este cel care ne-a vindecat de moarte și boala sufletului prin sacrificiul propriu, sacrificiu dorit de Tatăl Ceresc și asumat de El cu toată dragostea de Fiu și de Domn al nostru. Analogia sacrificiului Său ca act de vindecare și mântuire cu cea a șarpelui ridicat de Moise în deșert (Numerii 21:6-9) pentru vindecarea nesupunerii neamului lui Israel, dorește a ne redeschide ochii inimii asupra păcatului primordial, al lui Adam, cel al nesupunerii față de porunca lui Dumnezeu. Hristos ne arată leacul, ne arată calea mântuirii, ne arată drumul fericirii vieții acesteia și al vieții ce va să fie: supunerea.

 

Supunerea și înfrângerea mândriei nu înseamnă sufocarea personalității până la nimicnicie, ci acceptarea faptului că există un Dumnezeu Tatăl care ne-a dăruit cel mai de preț Dar al Său: pe Fiul Preaiubit. Și nu ni L-a dăruit întru moartea noastră, ci întru salvarea noastră. Oare ce simte Tatăl când vede că nu-I prețuim Darul? Oare ce tristețe simte Hristos când vede că ridicare Sa pe Cruce nu este Slăvită? Nu scriu aceste lucruri pentru cei ce nu-L caută pe Dumnezeu, ci pentru aceia care vin la Biserică. Nu numai intrarea în Casa Domnului trebuie făcută în lumina zilei, ci și faptele noastre cele mai ascunse, pentru ca cei de lângă noi să vadă că lucrarea noastră este de la Dumnezeu și să vină în întâmpinarea noastră, în aceeași Lumină, spre mântuire.

Supunerea a fost, după cu ne arată nu numai Biblia, ci și felul de fi a fiecăruia dintre noi, una dintre trăirile spirituale cele mai greu de acceptat din partea omului deoarece, odată cu acceptarea supunerii, trebuie înfrânat păcatul cel mai vechi: mândria, căci mândria a fost aceea care l-a îndemnat pe Satan să râvnească la scaunul de domnie a Cuvântului lui Dumnezeu și tot mândria a fost aceea care l-a făcut pe Adam, la îndemnul femeii mințite de Satan, să râvnească egalitatea cu Dumnezeu prin dobândirea nemeritorie a vieții veșnice.

Hristos S-a ridicat pe cruce precum șarpele ridicat de Moise pe stâlp, imagine a vindecării prezentă în cârja episcopală cu șerpi, numită vartabedagan (a învățăturii) sau pâjâșkagan (vindecătoare), cârjă folosită de ierarhi în timpul înmormântării sau parastaselor, semn al puterii de vindecare și mântuire dat ierarhilor prin harul apostolicesc. Semne, imagini, pilde, învățături, porunci, canoane… toată această moștenire religioasă are doar un scop: acela al mântuirii noastre.

Drumul până la mântuire nu este ușor și se face în pași mici. Nu poți tinde spre sfințenie până nu înțelegi lucrurile ce stau la fundamentul credinței. Așa că, trebuie să începem cu lucrurile mici ale credinței pentru a ajunge la cele mari, la mântuire. Iar dacă vom fi vrednici în lucrările mici, vom fi vrednici și în lucrările mari. Căci toată truda bună este întru zidire.

Un exemplu de supunere și de zidire a Bisericii este unul cât se poate de simplu și, ciudat, în pofida simplității sale, atât de discutat și de neacceptat din partea enoriașilor: purtarea în biserică de către femei a unui acoperământ pe cap. Această poruncă ne este dată și explicată de Hristos prin Sfântul Apostol Pavel:

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Capitolul 11

1. Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos.
2. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat.
3. Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu.
4. Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său.
5. Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă.
6. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.
7. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.
8. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.
9. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
10. De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri.
11. Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul.
12. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.
13. Judecaţi în voi înşivă: Este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?
14. Nu vă învaţă oare însăşi firea că necinste este pentru un bărbat să-şi lase părul lung?
15. Şi că pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste? Căci părul i-a fost dat ca acoperământ.
16. Iar dacă se pare cuiva că aici poate să ne găsească pricină, un astfel de obicei (ca femeile să se roage cu capul descoperit) noi nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu.
17. Şi aceasta poruncindu-vă, nu vă laud, fiindcă voi vă adunaţi nu spre mai bine, ci spre mai rău.

 

 

Ce poate fi mai clar decât mesajul rândurilor de mai sus?!

Cu toate acestea, femeile din ziua de astăzi își pun foarte serios întrebarea: de ce ar trebui să arate că sunt supuse? Sau, și mai grav: de ce ar trebui să fie supuse?

Mândrie… ! de parcă ar fi rușine ca cei care se închină cu tine să vadă faptul că ești o femeie care-și respectă bărbatul și pe Dumnezeu, căci această poruncă nu este dată de bărbat, ci de Dumnezeu. Această poruncă nu este dată pentru a umili femeia, ci pentru a-i arăta cinstea și faptul că prin ea bărbatul se mândrește în fața comunității de credință așa cum spune apostolul mai sus: „iar femeia este slava bărbatului”. Și apoi, dacă o femeie nu este supusă bărbatului său, adică nu-l cinstește, cum L-ar putea ea cinsti pe Dumnezeu și cum I-ar putea fi supusă?! Dacă ea nu este vrednică în această lucrare mică, va putea fi vrednică în lucrarea cea mare de slăvire a lui Dumnezeu?

O apropiere mai lumească ar fi analogia cu regula casei de a te descălța la ușă. Care este acea femeie care, după ce a frecat și lustruit podelele, nu se supără când cineva îi intră cu noroi în casă? Dacă aceasta este o supărare, pentru tine, femeie vrednică în cele ale casei tale, de ce nu înțelegi că și Dumnezeu vrea să se respecte cele ale Sale, regulile Casei Sale, care este Biserica?

Să începem cu pași mici, cu exerciții de supunere și nu făcute oricum sau„ de gura preotului”, ci fapte asumate cu răspundere și înțelegere, cu înțelepciune. Pentru că femeia nu este numai slava bărbatului, ci și mântuirea sa, căci femeia vrednică sfințește bărbatul nevrednic. Ea este aceea datoare de a asigura armonia și pacea în casă iar acest lucru este realizabil doar după ce va înțelege rolul ei în actul de mântuire.

Bunul Dumnezeu să ne dea înțelepciunea și curățenia inimii de a ne ridica pe scara împlinirii în Dumnezeu, după slabele noastre puteri și cu ajutorul Său

 

Advertisements

~ by arevahar on January 29, 2013.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: