Am urmărit cu interes ecoul filmului „21 de rubini”, realizat de preotul-regizor Ciprian Mega, de la lansarea sa în București, din data de 3 noiembrie, până în ziua de astăzi, când acest film umple sălile cinematografelor. Am urmărit nu neapărat reacțiile spectatorilor neavizați sau a criticilor de film, ci, mai ales, unda de şoc pe care o bănuiam că se va resimţi în interiorul BOR. Imediat, nu neapărat ca o asumarea a respectivelor vini (nu sunt naiv), găsesc că ar fi fost potrivit ca această imensă mașinărie socială să înceapă să inițieze un proces de cauterizare a anumitor răni purulente, prezentate, artistic, în film.
Speram că intenția preotului-regizor-avertizor de integritate, de a iniția un astfel de proces anevoios, va fi încununată de succes, că preoţii nu vor mai aştepta în laşitate o schimbare pe care să o facă Dumnezeu în locul lor, deşi parte din responsabilitatea pentru aceste lucruri este şi a lor. M-am înșelat, nu am luat în considerare caracterul milenar al Bisericii și dimensiunea timpului în care aceasta lucrează instituțional. Ecourile, dacă or fi, probabil răsună asurzitor în şoapte, prin cabinete cu canapele moi. Nu cred că aceste şoapte vor face o masă critică, astfel încât să se transforme într-un glas, într-o voce mai mult sau mai puţin oficială. Cât despre poziţii oficiale, probabil au fost epuizate în particular, tot pe şoptite.
Desigur, tăcerea de până acum s-ar putea să se prelungească până în veşnicie, din dorința de a arăta că filmul preotului Ciprian Mega este doar o creație artistică. Altfel, ferească Dumnezeu (!) de vreo reacţie prin care să se rişte validitatea acestui denunț făcut de unul dintre clericii nesupuşi, care ţine în adevăr crucea lui Hristos. Poate că liniștea aceasta este doar aparentă și glasul autorității se face simțit doar prin simpatizanți sau supuși. Explicabilă ar fi astfel prezentarea filmului, semnată de profesorul Eugen Munteanu, pe portalul G4Media.ro, în 4 noiembrie, în care acesta, printr-o accentuat perversă şi aparent elevată manieră, poziționează autorul filmului în barca anti-occidentalilor, pentru a obține o reacție de antipatie din partea occidentaliştilor de profesie. După spusele sale, premierea la Moscova a unei alte producții cinematografice a preotului Ciprian Mega ar trebui să ofere spectatorului cheia de interpretare a intenției autorului. Cu aceeași intenție, filmul „21 de rubini” este categorisit de către Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în ziaruldeiași.ro în 5 noiembrie, a fi o „pastişă după filmul rusesc „Leviathan” din 2014, al exceptionalului regizor Andrei Zviaghinţev”. Preacucernicul părinte, neîndrăznind din modestie să se afunde în subiect, pasează, cu încuviințare, cititorului de știri ieșean opinia unui alt preot, părintele Constantin Prodan, un om deosebit de fin, care, probabil din dorința de a împăca țapul cu cotorul verzei, și-a exprimat tristețea față de faptul că părintele-regizor nu s-a axat pe viața sfinților în viață.
Ieri, am aflat de pe pagina oficială a filmului că autoritatea se exprimă și mai abscons, așa cum îi stă bine unei instituții slujite de pitici vrednici de încredere, cu trecere la omul politic flămând de voturi, în cazul de acum, un primar. Astfel, aflu fără stupoare că edilul liberal din Marghita, la presiunile protopopului, a interzis pur şi simplu proiectarea programată în localitatea sa pe motiv că s-au vândut doar 26 de bilete într-o sală de peste 300 de locuri și că, din cele 26 de bilete, două erau chiar ale Excelenței Sale. Nu a urmat nici măcar un singur protest din partea acelora care urlaseră cu puţin timp înainte din toți bojocii că a fost cenzurată marea producție documentaristică „Arsenie. Viața de apoi”! Înţeleg şi asta (nici în această dialectică nu am naivităţi). Are și cenzura orientările sale.
Bârfele de pe la colțurile străzilor Marghitei, ori poate revolta celor, nu puțini, care doriseră să vizioneze filmul în prezența echipei de producție sau faptul că primarul nu putea să își recupereze banii dați pe cele două bilete l-au făcut pe primul cetățean al urbei să aibă un fals gest de bunăvoință. L-a sunat pe maestrul Dorel Vișan, distribuit în film chiar în rolul unui primar, pentru a reprograma proiectarea. Acesta era plecat din țară și fără responsabilități în gestionarea problemei create. Și, uite-așa, încurcatele căi de mâna slujitorului Domnului par a defavoriza culturalizarea întru îndreptare a publicului cinefil din Marghita, vizionarea filmului rămânând a fi la o dată indecisă, la dispoziția lui domn primar.
Din titlu susțineam că acest film este „încă” nereușit, în sensul împlinirii sale întru o schimbare a Bisericii, a societăţii. Rămâne doar intenția onestă, după opinia mea, a realizatorului, aceea de a vedea această schimbare în timpul vieții noastre. Rare ori cineva poate schimba, așa cum se cuvine, un sistem din interiorul său. Reformatorul sau „ritosul”, cum a fost numit preotul Ciprian Mega, va fi susținut de către cei ca el doar în șoaptă, de superiori va fi tratat cel puțin cu severitate părintească, iar slugarnicii îl vor considera iudă. Îi rămân două lucruri de făcut. Ori să asculte sfatul diluat de a o lua pe drumul lui Ion Creangă și, astfel, să poată deveni un povestitor de excepție, ori să continue acest drum până vreun popă își va asuma rolul de pedepsitor în numele instituției autonome.
Punct de vedere 